Primăria Oradea a predat amplasamentul pentru începerea lucrărilor de reamenajare a trotuarului cuprins între magazinul Crişul şi Corso.

Potrivit unui comunicat al municipalităţii, după ce anul trecut Termoficare Oradea a înlocuit reţeaua de termoficare pe această porţiune, acum trotuarul va fi lărgit şi va fi pavat în mod similar cu piaţeta de la Crişul. De asemenea, se vor amenaja şi trotuarele la intersecţiile cu străzile adiacente, respectiv Braşovului şi Dunărea.

"Primăria Oradea doreşte reamenajarea tronsonului amintit deoarece pe acest tronson se produce aglomeraţie la orele de vârf, iar vara, când se deschid şi terasele, lăţimea trotuarului s-a dovedit insuficientă", se arată în comunicatul transmis miercuri.

Lungimea trotuarului care va fi pavat este de 289 metri, el urmând să fie lărgit cu aproximativ 2,5 metri şi să fie pavat cu porfir şi granit auriu. De asemenea, proiectul prevede şi lucrări de canalizare pluvială, respectiv rigolă din porfir la nivelul bordurii actuale şi guri de scurgere în trotuar şi carosabil. Totodată, se vor monta 6 stâlpi ornamentali personalizaţi, identici cu cei din piaţeta de la magazinul Crişul şi de pe strada Dunărea.

Suprafaţa totală a trotuarului va fi de 2.168,91 mp, din care pavajul se va întinde pe 2.064,02 mp. Diferenţa este acoperită de rigole şi spaţii verzi, respectiv copaci.

Lucrările vor fi realizate de asocierea a patru firme, Gavella Com, Porfido Ed Arte Consortio Stabile, Edildrum Construct şi Ritmoteh, valoarea contractului fiind de 2.295.095,33 lei fără TVA.

Amplasamentul a fost predat pe 14 martie, lucrările vor începe în această săptămână şi trebuie să fie finalizate peste 4 luni.