Un tânăr de 28 de ani, care s-a născut în Oradea și a copilărit la orfelinatul din Tinca, își caută mama pe care nu a văzut-o niciodată. Ce știe despre ea e că locuia pe strada Clujului și că acum ar avea 59 de ani. 

Gabriel Stoica a postat, luni seară, un anunț pe pagina de Facebook The never forgotten Romanian children (Copiii niciodată uitați ai României), o pagină prin care tineri români care au fost abandonați și duși în centre de plasament sau adoptați în România ori străinătate încearcă să își găsească originile cu ajutorul distribuirilor cetățenilor. Mulți dintre ei au reușit la scurt timp după anunț să își strângă rudele în brațe. 

Gabriel s-a născut în anul 1991 în Oradea și, din spusele lui, după ce l-a născut mama sa, a fost trimis la orfelinatul din Tinca unde a locuit timp de nouă ani. 

Băiețelul nu a avut norocul să trăiască într-o familie, pentru că nu l-a adoptat nimeni, acesta stând în plasament până la vârsta majoratului. 

După ce a terminat liceul, tânărul și-a continuat studiile la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, oraș în care locuiește și în prezent. De altfel, tânărul are și o pasiune pentru muzică. Acesta este solist vocal și cântă alături de formația sa muzică de petrecere. 

Chiar dacă este fericit cu viața pe care o are, tânărul a cerut ajutor cetățenilor pentru a-și găsi familia. „De foarte mulți ani îi tot caut și sper din tot sufletul să-i găsesc. Numele mamei mele biologice este Stoica Magdalena. Când m-am născut avea vârsta de 31 de ani. Din documentele mele reiese că pe atunci mama era văduvă, tatăl meu, Stoica Ianoș, murise cu 4 luni înainte de nașterea mea”, scrie tânărul pe pagina de Facebook.

Gabriel a mai făcut demersuri pentru a-și găsi mama. Din câte se pare, aceasta locuia pe strada Clujului, nr. 40, în Oradea, când l-a născut. Băiatul a încercat să o găsească pe femeie la adresa indicată, însă cea care l-a născut nu mai locuia în acel loc, iar proprietarii actuali nu l-au putut ajuta cu mai multe informații. 

În câteva ore, postarea lui Gabriel a fost distribuită de sute de ori, inclusiv de orădeni.