Cele două firme care au fost angajate de Direcţia Silvică Bihor să coboare din pădurile din Munţii Apuseni, în zona Padiş, copacii puşi la pământ în urma furtunii din septembrie 2017, au fost amendate de Garda de Mediu Bihor, după ce în spaţiul public au apărut imagini care arată cum au distrus platourile pe unde au tras lemnele.

Aşa cum BIHOREANUL a scris, la sfârşitul lunii mai, fotografii realizate de un clujean în apropiere de Padiş arătau cum drumuri forestiere şi platouri verzi au fost complet distruse de tractoare şi alte utilaje care coboară lemnele tăiate din pădure.

Comisarii de mediu din Bihor au urcat în zona montană chiar în aceeaşi zi, şi au declanşat un control, ale cărui concluzii finale le-au tras acum. Potrivit comisarului şef Mihai Togor, cele două societăţi comerciale au fost amendate cu câte 7.500 de lei fiecare.

Pe lângă că au distrus terenurile, tăietorii au şi contaminat pământul cu uleiuri uzate, scurse din utilaje. Togor spune însă că muncitorii au curăţat zona încă din timpul controlului.

Totuşi, comisarii de mediu au stabilit şi 12 măsuri pe care cele două firme trebuie să le respecte cu sfinţenie, de acum înainte. Printre altele, tăietorii vor trebui să obţină acordul proprietarilor terenurilor pentru depozitarea temporară a lemnelor pe care le coboară din pădure, acord pe care până acum nu l-au solicitat. De asemenea, aşa cum prevăd autorizaţiile pe care le au aceste firme, tăietorii trebuie să aducă terenurile distruse la forma iniţială.

Citeşte pe această temă şi articolele: 

Garda de Mediu Bihor, despre dezastrul din Apuseni: Tăietorii de lemne din Padiş nu au respectat condiţiile impuse

Imagini revoltătoare în Apuseni: Cum distrug tăietorii de lemne o arie protejată (FOTO)