Două autocare cu elevi şi părinţii lor, toţi orădeni, vor ajunge duminică seară în vama Borş, dintr-o excursie petrecută în nordul Italiei, o zonă acum afectată de coronavirus.

Şefa DSP Bihor, Daniela Rahotă, spune că toţi excursioniştii vor fi consultaţi de medici epidemiologi şi vor intra în carantină, la domiciliu, pentru 14 zile.

"Din informaţiile pe care le avem acum, este vorba de două autocare în care se află elevi şi părinţi din Oradea, şi vin din nordul Italiei, din Veneţia. Vor ajunge duminică seară sau în noaptea de duminică spre luni în vama Borş. Colegii mei epidemiologi se află acolo, vor lua datele tuturor persoanelor şi le vor tria, pentru a vedea dacă au sau nu simptome. Dacă nu, procedura în acest moment prevede că le recomandăm 14 zile de carantină la domiciliu", a declarat Rahotă pentru BIHOREANUL.

Din ce se ştie până acum, niciun pasager din aceste autocare nu are simptome de îmbolnăvire cu coronavirus. Dr. Rahotă nu a putut preciza, deocamdată, de la ce şcoală sunt elevii ori ce vârste au. 

Totodată, în vama Borş urmează să ajungă şi un autocar cu 45 elevi din Alba Iulia, care la rândul lor se întorc din aceeaşi regiune Veneto. NIci unul dintre ei nu are simptome febrile.

Cert este că medicii epidemiologi îi vor tria şi pe aceştia, urmând ca apoi să-şi vadă de drum spre acasă şi, odată ajunşi la Alba Iulia, să intre în carantină.

Procedurile exacte pentru gestionarea acestor situaţii sunt dezbătute duminică, la Prefectura Bihor, după ce prefectul Dumitru Ţiplea a convocat o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă.