Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Tileagd a făcut o mare boacănă, joi seara. Beat la volan, el s-a răsturnat cu autotrenul de transporta o cisternă cu ciment pe şosea, blocând traficul. Poliţiştii au descoperit că acesta avea o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"Joi, 5 decembrie a.c., la ora 19.02, pe drumul judeţean 792/A, în afara localităţii bihorene Belfir, un bărbat de 35 de ani, din comuna Tileagd, judeţul Bihor, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, încărcată cu ciment, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, pe timp de ceaţă şi, aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat pe carosabil", se arată într-o informare trimisă vineri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean.

În urma evenimentului rutier, şoferul a suferit leziuni uşoare. "În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentraţie alcoolică de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Celui în cauză i-au fost recoltate probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei", se mai arată în comunicat.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar poliţiştii Biroului Rutier Salonta continuă cercetările.