Biroul de presă al DNA a anunţat, joi, că procurorii Serviciul Teritorial Oradea au dispus trimiterea în judecată a notarei Livia Bara, fosta secretară a Consiliului Local Sânmartin, acuzată că a prejudiciat bugetul comunei cu peste 400.000 euro cedând terenuri scumpe din proprietatea localităţii, în schimbul unor suprafeţe fără valoare ale unor rude şi consilieri locali.

Dosar plimbat

Respectivul dosar a fost instrumentat iniţial de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor care, în 2012, au şi trimis-o în judecată pe Bara, pentru abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată şi continuată.

Procesul, început la Judecătoria Oradea, a fost oprit, însă, după ce judecătorii au schimbat încadrarea juridică a faptelor imputate notarei, din abuz în serviciu, în participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de stabilire, cu intenţie, a unei valori diminuate faţă de valoarea comercială reală a bunurilor aflate în proprietatea unei autorităţi locale, ce au făcut obiectul unor tranzacţii civile. Fapta, prevăzută de Legea 78/2000 privind sancţionarea faptelor de corupţie, este pedepsită cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Magistraţii au stabilit şi că anchetarea acestei infracţiuni intră în competenţa procurorilor anticorupţie, motiv pentru care dosarul a fost restituit Parchetului Bihor, dispunându-se declinarea cercetărilor către DNA Oradea.

Acum, procurorii DNA au finalizat ancheta, confirmând, practic, rechizitoriul colegilor de la Parchetul Bihor. Livia Bara e acuzată că, în perioada 2001-2004, la solicitarea mai multor persoane fizice din Bihor şi chiar din alte judeţe, Consiliul Local Sânmartin a aprobat schimburi de teren păguboase pentru bugetul comunei, suprafeţele oferite solicitanţilor fiind în sate mărginaşe ale comunei, iar cele cerute la schimb în staţiunea Băile Felix.

De capul lor

"În 9 situaţii din 10, persoanele fizice care au solicitat schimburi de terenuri au avut drept scop obţinerea de foloase necuvenite, în defavoarea consiliului local, iar pentru schimburile de teren care s-au realizat în perioada 2001-2003, Consiliul Local Sânmartin a ales o procedură aparte, din care primarul comunei a fost exclus", se arată în comunicat.

Astfel, referatele de specialitate cu propunere de aprobare a schimburilor imobiliare nu au fost întocmite de Biroul agricol din cadrul Primăriei Sânmartin, aşa cum ar fi fost normal, ci de secretarul Consiliului Local, Livia Bara, cu toate că din documentaţie rezulta clar că schimburile de terenuri vizate erau de folosinţă exclusiv agricolă.

"De asemenea, după aprobarea schimbului de teren, înscrisul autentic de schimb imobiliar a fost semnat de inculpată, ca şi împuternicit al Consiliului Local, şi nu de primar, căruia îi reveneau aceste atribute de reprezentant al primăriei în relaţiile cu alte instituţii, persoane juridice şi persoane fizice, conform Legii nr. 215/2001 privind administraţia publică locală", specifică DNA.

Procurorii mai susţin că, în calitate de secretar CL, Bara a întocmit referate de specialitate în care valoarea terenurilor din proprietatea Consiliului Local a fost diminuată intenţionat, pentru ca tranzacţiile să primească avizul şi aprobarea consilierilor locali din cadrul Comisiei economice şi a celor din cadrul Consiliului Local Sînmartin.

"Terenurile cedate de Consiliul Local Sânmartin, fiecare în parte, avea o valoare mai mare decât terenul primit la schimb, cuantumul diferenţelor valorice fiind de 412.850 euro, ceea ce reprezintă prejudiciu cauzat Consiliului Local Sânmartin şi totodată folos necuvenit de care au beneficiat solicitanţii schimburilor de terenuri", se precizează în comunicatul DNA.

Citiţi amănunte despre învârtelile imobiliare făcute de fosta secretară a comunei Sînmartin în articolul:

Au dat-o în Bară! Afacerile mafiei din Sânmartin ajung în instanţă