Proiectul pentru amenajarea unor module de tip container cu toalete şi duşuri în cele mai populare zone de camping din Bihor, Şuncuiuş, Vadu Crişului şi Padiş-Glăvoi, a făcut primul pas concret, a anunţat iniţiatorul său, consilierul judeţean PNL Sebastian Lascu, în ultima reuniune a Consiliului Judeţean Bihor.

Intitulat "Igiena Peisajului" şi estimat la circa 30.000 euro pentru fiecare din cele trei locaţii, proiectul a fost iniţiat de Lascu încă din noiembrie 2017, dar a primit finanţare de la Consiliului Judeţean Bihor abia în iulie 2018, când prin voturile aleşilor PNL, precum şi ale celor de la PSD, UDMR şi ALDE, CJ a acordat o finanţare de câte 20.000 lei pentru viitoarele module din Şuncuiuş şi Vadu Crişului, bani din care Primăriile celor două comune au trebuit să facă documentaţiile şi să obţină avizele necesare din partea a diverse instituţii şi companii (de la Agenţia de Protecţia Mediului până la Electrica).

"Primăria Şuncuiuş a realizat deja prima etapă, cea a actelor, planurilor arhitecturale şi autorizaţiilor, iar Primăria Vadu Crişului urmează să definitiveze şi ea etapa birocratică din primii 20.000 lei primiţi", a anunţat în şedinţa de marţi a Consiliului Judeţean consilierul Sebastian Lascu.

Acesta a cerut conducerii CJ susţinerea financiară necesară şi pentru etapa următoare, cea a achiziţionării modulelor şi amplasării lor în Şuncuiuş şi apoi în Vadu Crişului. "Acest lucru este obligatoriu pentru a asigura condiţii minimale turiştilor", a spus consilierul PNL, adăugând că se aşteaptă ca şefii CJ "să nu uite că asemenea facilităţi trebuie asigurate şi în Padiş-Glăvoi".

Nimeni nu l-a contrazis, dar nici nu i-a oferit garanţii că aşa se va întâmpla sau când anume.