Consiliul Judeţean, în subordinea căruia funcţionează Agenţia de Dezvoltare Durabilă, a anunţat marţi, printr-un comunicat de presă, că în prezenţa preşedintelui CJ Bihor, Pásztor Sándor, și a primarilor din Beiuş, Petru Mlendea, şi Salonta, Török László, au fost semnate, luni, contractele de execuție a câte unui bazin de înot didactic în fiecare din cele două municipii.

Bazinul din Salonta va costa 6,26 milioane lei cu TVA inclusă, iar constructorul, SC Da Vinci Construct & Proiect SRL, va avea la dispoziție 12 luni pentru executarea lucrărilor.

Bazinul din Beiuş va fi construit de SC Costa V.O.C. Impex SRL, iar valoarea investiției se ridică la 5,98 milioane lei cu TVA inclusă, termenul de execuţie fiind tot de 12 luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor și a predării amplasamentului.

După cum se ştie, prin ADD, CJ Bihor a demarat construirea unor bazine de înot şi la Nucet, Săcueni, Valea lui Mihai şi Marghita.