După ce un fotograf bihorean a surprins în imagini mormane de gunoaie abandonate în pădurea de lângă satul bihorean Ponoară, comuna Bratca, la finalul unei tabere creştine care a avut loc în zonă, organizatorii evenimentului susţin că mizeriile le-au lăsat, de fapt, nişte comercianţi care au avut standuri acolo.

"Înţelegem îngrijorarea celor care vor ca munţii noştri minunaţi să rămână curaţi şi noi susţinem protejarea naturii pe care ne-a dăruit-o Dumnezeu şi ne-a încredinţat-o să avem grijă de ea. Trebuie să clarificăm că pozele făcute, din articolul denigrator, nu erau pe terenul cedat în folosinţă de proprietar asociaţiei noastre pentru evenimentul intercultural organizat de noi şi precizăm faptul că Cultul penticostal nu este parte din organizatori", se arată într-un mesaj transmis BIHOREANULUI de Samuel Caba, prim-vicepreşedinte al Asociaţiei Creştine Interconfesionale Rugul Aprins, organizatoarea taberei cu pricina.

Caba susţine că pozele surprinse de fotograful Vasile Gheorghe erau făcute în vecinătatea taberei, unde ar fi avut mai multe standuri improvizate nişte comercianţi. Liderul ONG-ului se delimitează însă de aceşti comercianţi, spunând că n-au avut nicio legătură cu organizatorii taberei, dar şi că terenul pe care ei au stat avea un alt proprietar. În plus, Samuel Caba susţine şi că, ulterior realizării pozelor, locul cu pricina a fost curăţat de respectivii comercianţi. Liderul asociaţiei nu precizează, dar este lesne de înţeles că respectivii comercianţi i-au deservit pe participanţii taberei, altfel neavând niciun motiv să stea acolo.

"Fiecare metru pătrat dat în folosinţă Rugului Aprins a fost curăţat integral de către voluntarii noştri, lucru care s-a întâmplat în fiecare an. Nu ştiu care a fost intenţia celor ce au adus aceste acuze Asociaţiei Rugul Aprins, dar noi le dorim numai bine  şi ne rugăm pentru ei", a mai precizat Caba.

Pe de altă parte, şeful Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor, a declarat BIHOREANULUI că a început o anchetă, la sesizarea aceluiaşi Vasile Gheorghe. "Deocamdată, am aflat că terenul respectiv nu este pe teritoriul ariei protejate Munţii Pădurea Craiului. Verificările în această situaţie continuă", a precizat Togor.