După ce autorităţile române au extins lista "zonelor roşii", numărul persoanelor intrare în centre de carantină în judeţul Bihor a crescut substanţial, de la 380 la 570, într-o singură zi. De asemenea, în eforturile de a preveni răspândirea noului coronavirus, poliţiştii bihoreni au ieşit în mai multe misiuni de verificare în judeţ şi le-au aplicat răzvrătiţilor amenzi în valoare totală de 310.000 lei.

Tot mai mulţi în carantină

Informaţiile au fost transmise, sâmbătă dimineaţa, de dr. Dorel Ţîrţ, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Bihor.

"În judeţul Bihor, azi 4.04.2020 ora 8,30, există 570 persoane carantinate, 2565 persoane autoizolate la domiciliu şi 2 persoane vindecate", a informat acesta.

După cum se ştie, joi, lista zonelor roşii a fost actualizată, astfel că, în prezent, toţi cei care vin din Austria, Belgia, Elveţia, Italia, Franţa, Germania, Spania, Iran, Marea Britanie, Olanda, SUA şi Turcia intră în carantină în România. Drept urmare, numărul persoanelor în izolare la domciliu stagnează, în Bihor, la în jur de 2.500.

Totodată, potrivit DSP Bihor, în intervalul 03 aprilie, ora 08 - 04 aprilie, ora 08, structurile teritoriale MAI au desfăşurat o serie de acţiuni activităţi pentru asigurarea respectării normelor legale impuse în contextul stării de urgenţă.

Concret, poliţiştii au ieşit în nu mai puţin de 2990 de misiuni de verificare a personalor aflate în izolare la domiciliu şi au însoţit 16 convoaie organizate pentru ca persoanele din alte judeţe să tranziteze Bihorul spre localităţile de domiciliu.

De asemenea, jandarmii bihoreni au însoţit 19 de convoaie organizate pentru tranzitarea judeţului spre zonele de carantinare / autoizolare şi au asigurat măsuri de pază şi protecţie la nivelul a 3 centre de carantină active, informează dr. Dorel Ţîrţ.

Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana (ISU) au efectuat 4 misiuni de transport ale persoanelor care au intrat în ţară către centrele de carantină de la nivelul judeţului, respectiv către limita de judeţ, de unde au fost preluate de către echipaje din judeţele respective. De asemenea, angajaţii ISU Crişana au desfăşurat misiuni de asigurare la centrul de triere amplasat în PTF Borş.

Amenzi mai mari. Staţi acasă!

În fine, la fel cum s-a întâmplat în ultimele zile, poliţiştii au aplicat şi mai multe amenzi în Bihor. De vineri dimineaţa până sâmbătă dimineaţa, aceştia au emis 120 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 310.200 lei pentru "nerespectarea măsurilor dispuse la nivel naţional pe timpul stării de urgenţă", mai ales celor care au ieşit din case fără motive întemeiate.

Amintim că, de vineri, de la miezul nopţii, a intrat în vigoare actul normativ care prevede amenzi de patru ori mai mari pentru românii care nu respectă restricţiile impuse prin ordonanţele militare emise în perioada stării de urgenţă.

Amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au crescut şi au următoarele valori: minimum 2.000 lei şi maximum 20.000 lei, faţă de minimum 100 şi maximum 5.000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de lei.

Au fost introduse şi sancţiuni complementare pentru cei care nu respectă prevederile legale:
- confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţie;
- interzicerea accesului la respectivele bunuri, prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
- suspendarea temporară a activităţii;
- desfiinţarea unor lucrări;
- refacerea unor amenajări.