În localitatea bihoreană Olosig au fost descoperite patru focare noi de pestă porcină africană. Potrivit unui comunicat de presă transmis vineri, probele recoltate de către Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor au confirmat evoluţia acestor noi focare, ele fiind studiate de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti.

"De asemenea, în baza activităţilor specifice de supraveghere şi control al zonelor de restricţii, în cursul zilei de 11.07.2018 s-a notificat suspiciunea evoluţiei unor noi focare la porcii domestici în localităţile Olosig, Cherechiu, Cheşereu, Cubulcut şi Sânnicolau de Munte, respectiv la porcii mistreţi din Marghita şi Cubulcut", arată DSVSA.

Ca urmare, Centrul Local de Combatere a Bolilor Bihor s-a reunit pentru stabilirea şi adoptarea noilor zone de restricţie, supraveghere şi control. Aşa cum se procedează în aceste cazuri, specialiştii DSVSA Bihor au decis punerea sub supraveghere sanitară veterinară a exploataţiilor, impunerea de restricţii de mişcare, efectuarea dezinfecţiei exploataţiilor afectate, a spaţiilor de cazare a porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate.

Dată fiind gravitatea acestei boli şi consecinţele ei, DSVSA solicită sprijinul şi implicarea cetăţenilor. Aceştia sunt rugaţi să colaboreze şi să anunţe fără întârziere veterinarii şi autorităţile locale orice caz de îmbolnăvire sau moarte la porcii domestici sau sălbatici de care au cunoştinţă.

"Pentru a preveni răspândirea bolii, au fost sacrificaţi atât porcii bolnavi, cât şi cei care au fost în contact cu aceştia şi au fost recoltate probe pentru examene de laborator de la animalele moarte şi sacrificate (30 de capete de suine în focare confirmate). (…) Toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie", mai arată comunicatul.

De precizat că pesta porcină africană nu afectează oamenii.

Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, primele cazuri de pestă porcină au fost raportate luni, când DSVSA Bihor a anunţat că virusul a fost identificat într-o gospodărie din comuna Abrămuţ. Iniţial, au fost interzise târgurile de animale din Marghita şi Sălard, însă, în cursul zilei de miercuri, Prefectura Bihor a anunţat închiderea tuturor târgurilor de animale de pe raza judeţului, ca de altfel în întreaga ţară, ca urmare a evoluţiei şi extinderii epidemiei de pestă porcină.

Mădălina Sim,
Studentă