Printr-un comunicat intitulat "PNL Bihor continuă dezinformarea" şi semnat de purtătorul de cuvânt Adrian Simon, Consiliul Judeţean a ripostat luni seară acuzelor aduse de Biroul de presă al organizaţiei judeţene a partidului de opoziţie care a criticat, sâmbătă, felul în care această instituţie "îşi bate joc de banii bihorenilor", semnalând că joi şi vineri o firmă angajată de CJ "aşternea covor asfaltic" peste o porţiune de drum la Tăuteu care "era în bună stare, fără nicio groapă, pe porţiunea respectivă fiind tras recent un covor asfaltic".

"În condiţiile în care o bună parte a drumurilor judeţene arată ca după război, este anormal să-ţi baţi joc de banii judeţului, atâţia câţi sunt, trăgând strat peste strat de asfalt acolo unde nu se justifică sub nicio formă, numai pentru că primarul comunei unde se întâmplă acest lucru este din acelaşi partid cu preşedintele Consiliului Judeţean Bihor", spuneau liberalii, fără a primi însă răspuns concret de la CJ.

"Derapaj grosolan"

În comunicatul CJ, funcţionarul însărcinat cu redactarea lui afirmă că informaţiile transmise de PNL Bihor reprezintă "un grosolan derapaj", după care reia "povestea" programului de covoare asfaltice pe 2019, despre care spune că "se continuă într-un ritm şi mai susţinut, alocându-se sume din bugetul Consiliului Judeţean Bihor în valoare de 28,35 milioane lei", ceea ce "ne va permite realizarea de covoare asfaltice pe circa 130 km de drumuri".

În ce ar consta, totuşi, dezinformarea practicată de liberali? După purtătorul de cuvânt al CJ, în faptul că aceştia au inclus între drumurile pe care conducerea CJ nu a comandat covoare asfaltice a celui dintre Râpa şi Tinca, deşi acest drum a fost inclus în programul din 2019, după cum se arată într-o informare pe care consilierii judeţeni ai PNL au primit-o la şedinţa de marţea trecută.

Argument: 60% în zone PNL

De asemenea, Simon spune că "tot la categoria de dezinformare poate fi catalogat şi enunţul potrivit căruia proiectul de asfaltări se face pe criterii politice", oferind un tabel din care reiese că "în proporţie de peste 60% investiţiile se realizează în localităţi cu primari din partea PNL" (în zona Marghita, 17,7 km din totalul de 35,2 km, în zona Beiuş 9,6 din totalul de 18,5 km, în zona Aleşd 12,6 din totalul de 16,9 km, în zona Tinca 21,95 din 33,35 km şi în zona Oradea 19,6 din 26,6 km).

Ironic, purtătorul de cuvânt al CJ pune "erorile" din comunicatul PNL pe seama faptului că "liderii partidului menţionat" nu au comunicat între ei "mai eficient", aşa încât să nu dea publicităţii "voit sau în neştiinţă de cauză informaţii departe de adevăr, ori dacă intenţionat folosesc fake-news-ul ca stindard al comunicării", pretinzând că, în schimb, "instituţia noastră va rămâne la datele statistice reale".

Atât doar că n-a suflat niciun cuvânt fix despre ce au acuzat mai tare liberalii: de ce în Tăuteu, comună cu primar UDMR, se pune acum un covor asfaltic peste un drum care nu avea nevoie de aşa ceva, peste unul turnat recent?