Biroul de Informare şi Relaţii Publice al DNA a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că procurorii anticorupţie din Oradea au trimis în judecată un fost director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bihor, Ovidiu Dăescu (în prezent viceprimar al municipiului Beiuş, ales pe lista ALDE), doi angajaţi ai acestei instituţii – Farkas Szodoray Paradi, fost manager de proiect, şi Cornelia Sim, consilier superior - şi un administrator de firmă, soţul celei din urmă, pentru mai multe infracţiuni comise în perioada 2010 – 2013.

Tun de un milion de euro

Potrivit DNA, în 2010 APM Bihor a încheiat un acord de finanţare cu fonduri europene pentru un proiect intitulat "Conservarea liliecilor în Pădurea Craiului, Bihor şi Munţii Trascău", iar directorul APM şi cei doi funcţionari au "întocmit, semnat şi înaintat Comisiei Europene şi Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului mai multe documente (cereri, adrese, state de plată estimative, necesar de credite bugetare, etc.) ce conţineau date nereale".

Aceste date se refereau la situaţia angajaţilor în proiect, la firma care ar fi executat lucrările de închidere a unor peşteri şi la utilizarea unei maşini achiziţionate din fonduri UE, dar care în realitate a fost folosită de Dăescu în interes personal.

O parte din documentele mălsuite au fost semnate, spun procurorii, şi de al patrulea inculpat (al cărui nume nu este făcut public), reprezentant al unei societăţi comerciale în calitate de executant al proiectului, care "ar fi ascuns faptul că în realitate lucrările ar fi fost executate de o societate subcontractantă", iar în cazul a trei peşteri (Tăşad, Fânaţe şi Ţiclului) "s-ar fi schimbat soluţia tehnică convenită de părţile contractante (grilajele de închidere ale acestor peşteri nefiind umplute cu beton)".

Prin aceste demersuri, arată procurorii DNA, beneficiarul fondurilor nerambursabile ar fi intrat pe nedrept în posesia a 2.919.498 lei şi 497.576 euro (în total peste un milion de euro).

În această cauză, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a comunicat că solicită obligarea inculpaţilor la acoperirea prejudiciului. De altfel, anchetatorii au şi dispus sechestru asigurătoriu asupra mai multor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor şi asupra conturilor bancare pe care le deţin toţi cei patru inculpaţi.

Fostul director al APM Bihor, Ovidiu Dăescu, este acuzat de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente sau declaraţii false, incomplete sau inexacte, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată, precum şi de obţinere ilegală de fonduri, cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată.

Fostul manager de proiect Farkas Szodoray-Paradi, angajat al APM Bihor, a fost pus sub inculpare pentru aceleaşi fapte, dar în plus şi pentru fals intelectual în formă continuată, la fel ca şi colega sa, Cornelia Sim, considerată complice la utilizarea documentelor măsluite. În ceea ce-l priveşte pe administratorul firmei private, el este acuzat de participaţie improprie la infracţiunile imputate funcţionarilor APM.

Maşină şi mobilă din... lilieci

BIHOREANUL a scris despre aceste afaceri pe larg în 2017, când a relatat că proiectul "Conservarea speciilor de lilieci în Munţii Pădurea Craiului, Bihor şi Trascău" a fost derulat în perioada 2010-2013 de APM Bihor, în colaborare cu Asociaţia pentru Protecţia Liliecilor din România şi cu Institutul de Speologie Emil Racoviţă din Cluj-Napoca, primind o finanţare de 1,3 milioane euro din fonduri europene şi de la Ministerul Mediului.

Între altele, proiectul prevedea montarea a 300 de scorburi artificiale pentru lilieci şi panouri de informare trilingve în faţa a 15 peşteri din Bihor, Alba şi Cluj, pentru a proteja habitatele naturale ale 7 specii de lilieci.

Lucrările au fost realizate de angajaţi ai APM Bihor şi de voluntarii ai celor două ONG-uri implicate, dar banii au fost folosiţi pe contracte de muncă şi de prestări a unor servicii fictive încheiate, printre altele, cu o firmă deţinută de Teodor Sim, soţul Corneliei Sim, angajată a APM.

În plus, în proiect a fost inclusă şi achiziţionarea unei maşini de teren în valoare de 50.000 euro, care însă nu a fost folosită pentru derularea proiectului, ci de directorul APM, Ovidiu Dăescu, precum şi mobilă, montată în biroul acestuia.

În perioada în care a condus APM Bihor, Ovidiu Dăescu a fost membru PSD Bihor, care în 2013 l-a şi promovat la conducerea Gărzii Naţionale de Mediu. În 2015, însă, Dăescu a trecut la ALDE, iar după un an a devenit viceprimar al Beiuşului.