După ce s-a făcut centura, ne-am dat seama că o bandă pe sens nu e suficientă, aşa că a început munca pentru a doua. După ce s-a dat drumul la centură pe 2 benzi, am constatat că sensurile giratorii nu sunt bune şi s-au făcut traversări supraterane. Abia după ce s-a inaugurat turbogiraţia a apărut ideea traversării subterane a centrului. Construim prima dată mega-clădiri gen Catedrala Ortodoxă şi apoi ne gândim să facem parcări sub ele. Suntem mereu cu un pas-doi în urmă.
Din poziţia de diletant cu rubrică la ziar, cred că planificarea oraşului trebuie gândită uneori ca la şah, cu 4-5 mutări înainte. Timpul nu e totdeauna cel mai bun amic al investiţiilor. Un drum sau o parcare nu se termină în 2 zile, ci în 2 ani, şi s-ar putea ca atunci când va fi inaugurată investiţia să fie deja depăşită de noile necesităţi. Oradea creşte şi mă bucur pentru asta, dar, asemenea unui copil, aş vrea să crească frumos şi sănătos.
Oradea trece în prezent prin faza în care trebuia să fie acum 25 de ani - investiţii în infrastructura rutieră pe fondul creşterii previzibile a numărului de maşini. Au fost mulţi ani de stagnare, din păcate, care încă se simt. Dacă făcea atunci paşii necesari, acum preocupările administraţiei locale trebuia să fie altele - taxe prohibitive pentru accesul auto în centru, creşterea utilizării transportului în comun, construirea de parcări la intrările în oraş pentru navetiştii motorizaţi etc.
E bine că se fac drumuri, parcări şi poduri, dar în lumea mare, mai dezvoltată şi mai civilizată, preocupările de acum sunt exact inverse - mai puţine maşini, mai mult mers pe jos sau cu bicicleta, mai puţină poluare, mai mult verde. În România ne închinăm la zeul automobil mai tare decât în anii de după inventarea lui. Iarba şi trotuarul devin spaţiu de parcare, poluarea creşte, iar în toată povestea omul cade mereu pe locul doi.
Cum va fi Oradea peste 30 de ani şi ce nevoi vor avea atunci orădenii? Iată o temă de meditaţie care ar putea influenţa investiţiile viitoare. Până atunci, continuăm să facem ceea ce alţii făceau în urmă cu decenii. Dar dualitatea mea e condamnabilă. Ca automobilist mă bucur de un drum sau de un pod nou, de un loc de parcare în plus, în vreme ce, ca pieton, îmi doresc trotuare mai libere, spaţii verzi mai multe, mai puţine maşini puse pe iarbă şi aer mai curat.
Enrique Peñalosa, fost primar al capitalei Columbiei, omul care a declarat război maşinilor, a redat trotuarele pietonilor şi a construit 350 de km de piste pentru biciclişti, spunea că un oraş civilizat nu e cel în care toată lumea se deplasează cu maşina personală, ci acela în care toţi locuitorii folosesc transportul în comun. În prezent, omul e consultant în strategii urbane şi dă sfaturi primăriilor din toată lumea. Un bilet de avion până la Oradea pentru domnia sa ar putea fi una dintre cele mai inspirate investiţii pentru viitor ale municipalităţii.