Unii vor spune că 2018 a fost cel mai prost an din istoria recentă a României. Alții îl vor consemna drept cel mai grozav pe care l-a trăit vreodată această țară. Depinde cine vorbește, depinde cine scrie istoria. În realitate, anul 2018 a fost punctul de intersecție a două discursuri total opuse, fără niciun punct comun, întâlnirea a două realități extreme și profund contrare, a două tabere antagoniste disperate să demonstreze că dreptatea și adevărul sunt de partea lor.
Parcă niciodată nu am fost mai divizați ca în anul preaslăvitului Centenar, când se spune că ar fi trebuit să fim mai uniți ca niciodată. Lumea politică și câteva personaje supra-expuse, cu interese obscure, i-au divizat pe români mai tare decât manelele, minerii sau teoria evoluționistă. 2018 va rămâne în istoria orală ca anul ”muiepesede”, fără că toată lumea să înțeleagă motivul scandării. Unii au urlat ca într-o galerie de fotbal pentru simplul motiv că le plac rimele simple și au nevoie de un dușman pentru defulare. Ceilalți s-au făcut că nu îi aud și ambele tabere s-au prefăcut câștigătoare.
Răsturnarea sistemelor de valori și schimbarea din mers a regulilor jocului au aruncat societatea românească într-o vrie din care nu pare să își revină degrabă. Dacă ar fi fost avion, România era deja vedetă a seriei de documentare ”Air Crash Investigation” de pe National Geografic. Dacă ar fi fost vapor, s-ar fi scufundat mai adânc decât Titanicul fără să fie găsită, în principal din cauză că nimeni nu ar fi căutat-o.
Țara lui ”hăis și cea” plânge în fiecare zi, ca o bătrânică părăsită de puteri pe care unii vor s-o ajute să traverseze strada, deși ea nu vrea. Ca o fată mare, firava ființă de 100 de ani cu riduri ca la 200 e sfâșiată în continuare de teama alegerii greșite între vecinul de alături și pețitorul de departe, de peste Ocean.
Dar nicăieri, pe tot mapamondul, cu excepția Coreei de Nord, poate, societățile nu mai sunt unitare. Diviziunea pe orice teme străbate lumea cu o asemenea ferocitate încât mă întreb legitim dacă unitatea socială de care pomeneam a existat vreodată. Oamenii se radicalizează, ideile se transformă în crezuri și doctrine personale, părerea opusă nu mai reprezintă o alternativă și nu mai trebuie ascultată. Dar, cel mai periculos dintre toate acestea este că răul se transformă în bine, iar binele, în rău.
O provocare majoră pentru 2019 va fi să identificăm buna credință și să o lăsăm să ne conducă. Sper să ne recâștigăm limpezimea de a deosebi adevărul de minciună, știrile adevărate de știrile fake și informarea de manipulare. E un război imens în lume, care se dă în creierele noastre. Ne-am dorit informația prea mult, iar acum, când abundă, nu mai știm ce să facem cu ea. Informația este ca alcoolul – pe măsură ce înghiți tot mai multă, te face să te simți tot mai deștept. În realitate, efectul e total opus.
Dar cel mai important, dacă vrem să mergem mai departe cu bine, în 2019 va trebui să reînvățăm să trăim unii cu alții. Ceea ce ne doresc tuturor.