Oamenilor le plac poveştile de succes. Le sorb de pe buzele povestitorilor, îşi turtesc nasurile de ecranele televizoarelor când le văd filmate, îi adoră pe cei care ajung să aibă succes prin forţele proprii sau contexte favorabile ale destinului. Cu cât cel care vânează succesul porneşte mai de jos şi cu cât posibilităţile-i sunt mai mici, cu atât mai spectaculoasă va fi izbânda şi mai mare bucuria oamenilor. Căci, da, oamenilor le plac poveştile de succes.
Dar nu toate. Poveştile de succes ale politicienilor, spre exemplu, nu intră în categoria preferinţelor publicului. Pentru a atinge culmile succesului, un politician trebuie să facă o listă întreagă de lucruri ilegale, imorale şi/sau condamnabile. El nu poate ajunge sus decât călcând pe principii, reguli şi cadavre. Un politician atins de vântul bogăţiei va fi dezbrăcat de haina succesului, iar imaginea publică i se va duce repede pe apa Sâmbetei.
Oamenilor nu le plac politicienii bogaţi, dar nici nu îi aplaudă pe cei săraci. Există mulţi politicieni care şi-au terminat mandatele în acelaşi apartament, cu aceeaşi maşină şi aceeaşi nevastă, dar ei nu sunt foarte populari printre alegători. Cei care aleg modestia şi neîmbogăţirea nu fac rating în rândul electoratului şi, de obicei, o sfârşesc în anonimat. Iar o regulă nescrisă a succesului public spune că nu contează că se vorbeşte de rău despre tine, important este să se vorbească.
Liviu Dragnea e exemplu de politician care a excelat în ambele direcţii - şi în zona politică, şi în cea a afacerilor. Din nefericire, nu şi-a asumat public niciuna dintre acestea. Afacerile şi le-a ţinut ascunse sau pe numele altora, în timp ce, în partidul al cărui tartor este, mimează modestia, democraţia şi înţelepciunea. Dar, oricât de proşti ar fi consideraţi, oamenilor nu le plac lupii deghizaţi în oi, poate şi din pricină că lupul nu este comestibil.
Întâi-Încă-Stătătorul PSD face parte dintr-o generaţie de oameni de afaceri deghizaţi în politicieni foarte grăbiţi, dispuşi să ardă etape pentru a ajunge acolo unde, în mod normal, s-ar ajunge în generaţii. El nu ar fi putut atinge altfel succesul - nu putea cuceri inimile oamenilor nici prin dansuri sau acrobaţii, nici prin poveşti lacrimogene ori cântece de mierlă. Succesul său nu putea fi de altă natură, aceasta era singura lui cale.
La fel cum cred că un singur om ne poate salva (deh, mitul christic e susurat în ureche zilnic, de milenii), oamenii cred şi că pedepsirea unuia singur îi va scăpa de rele. Dar condamnarea lui Dragnea nu va schimba echilibrul cinegetic. Împuşcarea lupului nu rezolvă decât temporar drama Scufiţei Roşii. Pădurea e plină de lupi cu dinţi ascuţiţi, iar fetiţa cu părinţi iresponsabili va mai fi trimisă în vizită la bunica. Iar în timpul ăsta, mă-sa va sta cu ochii în televizor la poveştile de succes ale altora.