"Nu mai intra încălţat încasă", îmi striga mama când, din prea multă grabă, nerăbdare sau lene, "uitam" să-mi scot încălţămintea. Atenţionările, avertismentele şi ameninţările ei n-au avut nici un efect. Problema s-a rezolvat de la sine atunci când am început să fac şi eu curăţenie prin casă. Nu doar că mă descălţam, dar îi mai şi trăgeam de mânecă pe cei care uitau să o facă. Devenisem cointeresat.

Tot la un exerciţiu de cointeresare îi invită şi Primăria pe orădeni de o lună încoace. În cazul în care nu ştiţi, municipalitatea a lansat în decembrie 2017 un concurs de proiecte pentru îmbunătăţirea / înfrumuseţarea cartierelor din oraş, propuneri ce trebuie să vină tocmai de la locuitorii lor. În termeni complicaţi şi birocratici îi zice "bugetare participativă". Mai pe limba noastră i s-ar putea spune "noi dăm banii, voi veniţi cu idei care să facă mai frumos oraşul în care trăim!".

Bugetul total al acţiunii este de un milion şi jumătate de euro, cam 10% din bugetul de investiţii al municipalităţii pe un an întreg. Bani serioşi! Per proiect, suma maximă trebuie să nu depăşească 200.000 euro, aproximativ 920.000 lei (adică 9 miliarde şi 200 de milioane, pentru cei care n-au făcut încă trecerea la leul nou).

Proiectele se pot transmite online, pe activ.oradea.ro, până în 21 ianuarie. Până în 2 februarie vor fi analizate şi validate, după care vor fi supuse votului online şi votului pe cartiere. 10 dintre acestea vor fi declarate câştigătoare şi transpuse în realitate.

Proiectele trebuie să fie de interes local, să nu conducă la activităţi cu scop comercial, publicitar, de natură politică sau etnică, să vizeze un spaţiu din domeniul public al Oradiei, să nu fie contrare sau incompatibile cu alte proiecte ale municipalităţii aflate în derulare şi să poată fi asimilate unei investiţii ce ţine de competenţa primăriei.

Cele care vor fi declarate câştigătoare vor fi cuprinse în bugetul de venituri şi cheltuieli al municipiului. Avem, iată, şansa de a schimba în bine ceva din jurul nostru, să renunţăm la cârcoteli şi chibiţări de pe margine, să ne punem mintea la contribuţie şi să lansăm idei.

Trebuie să abandonăm teoria eroului mesianic care ne rezolvă problemele în timp ce noi stăm la TV, să înţelegem că degeaba este curat şi elegant la noi acasă dacă pe stradă e mizerie, dacă spaţiile verzi sunt pline de noroaie, dacă tomberoanele sunt vraişte sau dacă trotuarele sunt pline de maşini.

Proiectul nu este o invenţie locală. A fost testat cu succes în alte oraşe cu care ne place să ne comparăm. Lecţia cea mai importantă pe care o transmite este că Primăria şi cetăţenii oraşului se află de aceeaşi parte a baricadei, nu în tabere antagonice, cum cred unii. Mingea e, aşa dar, în terenul nostru. Astfel cointeresaţi, vom fi mai puţin toleranţi cu cei care distrug şi mai înţelegători cu cei care construiesc. Şi, în final, poate că ne vom descălţa cu toţii la intrare. La intrarea în casă, nu în oraş.