Marţi, de Ziua Internaţională a Râurilor, aproximativ 130 de voluntari au făcut, voluntar, curăţenie în apa şi pe malurile Crişului Repede, între podurile Decebal şi Densuşianu.

Acţiunea a fost organizată de ONG-urile Aqua Crisius, Life pentru Tineret şi Learning Communities, de Administraţia Bazinală de Apă Crişuri şi de firma Master Adventures, care au mobilizat şi cea mai mare parte a voluntarilor. Lor li s-au alăturat 35 de elevi de la Liceul Onisifor Ghibu, dar şi orădeni care pur şi simplu şi-au văzut semenii la muncă şi au decis să li se alăture.

În total, în câteva ore, din bărci sau de pe malurile râului, voluntarii au umplut 550 de saci de gunoi, cei mai mici fiind de 100 de litri. Aşadar, o cantitate uriaşă de deşeuri, care demonstrează că multor orădeni le lipseşte cu desăvârşire simţul civic.

Acţiunea din Oradea a fost înscrisă în calendarul internaţional al activităţilor organizate de Ziua Internaţională a Râurilor.