Timp de o lună, gunoaiele orădenilor vor fi strânse inclusiv cu o autospecială 100% electrică. Operatorul licenţiat de salubritate al municipiului, RER Vest, a primit de la o firmă din Debreţin o gunoieră cu motor electric, pe care o va testa timp de o lună.

Autospeciala a fost prezentată, miercuri, jurnaliştilor orădeni, de viceprimarul Florin Birta, de directorul general economic-marketing RER Vest, Pálhegyi Zoltán, şi de reprezentanţii firmei ElectroMega, producătorul prototipului adus la Oradea.

Poluarea: aproape zero

"De ce ne interesează pe noi o astfel de maşină? Poluarea fonică şi a aerului este aproape zero. Zgomotul la o astfel de maşină este la 30% faţă de o maşină clasică, iar fum nu scoate deloc. În plus, se zice că, şi asta vrem să testăm, costurile de operare sunt undeva la 10 euro pe zi, faţă de o maşină clasică, la care sunt 180-120 de euro pe zi. De asemenea, la acest utilaj lipsesc nişte piese care se defectează foarte des la celelalte maşini: ambreiajul, cutia de viteze, sistemul de evacuare", a declarat Pálhegyi.

Autogunoiera electrică arată exact ca una obişnuită, poate aduna acelaşi volum de gunoaie - 18 metri cubi - şi are o autonomie a bateriei de 8 ore sau 80-120 de kilometri, adică exact lungimea unui traseu de colectare a deşeurilor. Încărcarea se face peste noapte, în 8 ore, iar bateria are o garanţie între 6 şi 10 ani, în funcţie de modul de folosire.

Scump, dar bun?

Preţul unei astfel de maşini însă nu este deloc mic: 200.000 de euro, adică dublu faţă de o autogunoieră diesel. De asemenea, o baterie nouă costă mult, 40.000 de euro. Reprezentanţii ElectroMega speră însă că acest cost va scădea în următorii ani, ţinând cont că în Europa se construiesc şapte uzine mari de producere a bateriilor pentru vehicule electrice, din care patru în Ungaria.

RER Vest va folosi autospeciala electrică pe străzi din centrul Oradiei şi zone rezidenţiale, tocmai pentru că este mai silenţioasă. "Dacă, după o lună de zile, RER Vest va constata că, atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar, lucrurile stau mai bine, şi raportul dintre ceea ce consumă vechile maşini şi cea nouă este mai bun, probabil în viitor va începe un program de dotare cu astfel de maşini", a declarat viceprimarul Birta.

ElectroMega, firmă înregistrată în Debreţin, are trei astfel de autospeciale electrice, celelalte două fiind în teste în Budapesta. În acest an, compania va începe producţia în serie a gunoierelor electrice.