După cel puţin 110 milioane de euro investiţi, dar fără ca lucrările să fie gata, Catedrala Mântuirii Neamului a fost sfinţită, duminică, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi Patriarhul Daniel, alături de mai mulţi ierarhi români şi străini. După slujba de sfinţire, a început prima liturghie oficiată în interiorul bisericii.

Potrivit estimărilor, la slujbă participă circa 20.000 de credincioşi. În interiorul catedralei au avut acces însă doar invitaţii speciali, 2.000 la număr.

În prima linie s-a aflat premierul Viorica Dăncilă, miniştrii Eugen Teodorovici, Ecaterina Andronescu, Graţiela Gavrilescu, dar şi preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost invitat la eveniment, dar a anunţat că nu poate participa, deoarece este la Bruxelles, la reuniunea extraordinară a Consiliului European.

Mulţumiri de la Patriarh

La finalul slujbei de sfinţire, Patriarhul le-a mulţumit celor care au ajutat financiar pentru ridicarea acestei construcţii. "Mulţumim celor care ne-au ajutat şi celor care ne vor ajuta în continuare, pentru că, aşa cum se vede, mai sunt unele lucrări şi trebuie pictat mozaicul. Sperăm ca peste 3 ani să revenim la sfinţirea picturii Catedralei", a spus Patriarhul Daniel.

El a vorbit şi despre capacitatea catedralei. "Până joi inclusiv, toţi credincioşii ortodocşi, bărbaţi şi femei, vor putea intra în Sfântul Altar, sărutând Sfânta Evanghelie, Sfânta Cruce şi Sfânta Masă şi cerând ajutorul lui Dumnezeu pentru întărirea dorinţelor de bine. Noi vă felicităm pe cei care aţi venit şi ne bucurăm că putem măsura mai realist acum câte persoane încap în Catedrală fiind aşezate pe scaune. Deci, avem loc pentru 3.000 de scaune pentru Catedrală, când toţi credincioşii stau în picioare, atunci Catedrala are o capacitate de 5.000. Este totuşi mică în raport cu populaţia credincioşilor care sunt afară. Întotdeauna ea va fi neîncăpătoare. Când timpul este mai bun, vom putea săvârşi Sfânta Liturghie şi afară", a spus Patriarhul, la începutul liturghiei.

Un fost preot şi-a dat foc!

În timp ce în catedrală avea loc slujba de sfinţire, un fost preot din judeţul Constanţa şi-a dat foc, duminică, în faţa Catedralei Mântuirii Neamului (foto).

Reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov au precizat, pentru mediafax.ro, că bărbatul şi-a scos geaca şi şi-a dat foc, însă flăcările au fost stinse imediat. El a fost condus la o secţie de poliţie, unde a ajuns şi un echipaj SMURD pentru a-i acorda îngrijiri medicale deoarece a refuzat transportul la spital.

Preotul este nemulţumit de reprezentanţii Arhiepiscopiei Tomisului, pentru că i-a fost luat dreptul de a sluji, după ce a fost implicat într-un accident de circulaţie în anul 2015.

Catedrala Mantuirii Neamului

Catedrala în cifre

Catedrala Naţională este gata în proporţie de 96% la "roşu". Are 120 de metri înălţime, în vârful crucii, cu 34 de metri mai mult decât Casa Poporului, scrie newsweek.ro

La construcţia fundaţiei au fost turnaţi 25.000 de metri cubi de beton şi aproximativ 5.000 de tone de armătură. Are opt lifturi care duc la o zonă de "belvedere", de unde poate fi văzut oraşul, două săli polivalente dotate cu altare, care vor funcţiona ca biserici: una la 16 metri înălţime, iar cealaltă la 11 metri. 

În perimetrul de la subsol mai sunt construite 42 de cripte, patru adăposturi antiatomice, un muzeu al creştinismului şi diverse spaţii pentru comunicare media.

Catedrala Naţională are hramul principal Înălţarea Domnului, zi în care sunt pomeniţi eroii români din toate timpurile. Al doilea ocrotitor este Sfântul Apostol Andrei, ocrotitorul românilor de pretutindeni. 

Termenul final al lucrărilor este estimate în anul 2024.

În timp ce BOR susţine că pentru ridicarea Catedralei s-au cheltuit până acum 110 milioane de euro, site-ul safielumina.ro a făcut un istoric al acestui şantier şi a arătat că, de fapt, s-au cheltuit peste 121 de milioane de euro, din care cel puţin 75 de milioane din bani publici.

Citeşte pe această temă şi articolul: "În grija Domnului! Catedrala Mântuirii Neamului se inaugurează fără aviz ISU"