Premierul Viorica Dăncilă a rostit, miercuri, în şedinţa de guvern, de şase ori cuvântul "imunoglobină" în loc de "imunoglobulină" citind din laptop ceea ce avea de spus despre cea mai nouă şi mai acută criză din sistemul de sănătătate românesc.

Secvenţa este reprodusă în filmarea Digi24.ro de mai jos. Site-ul citat afirmă că nu este pentru prima dată când premierul se confruntă cu dificultăţi în a pronunţa corect unele cuvinte. Scriitorul Radu Paraschivescu a criticat-o pe Dăncilă, la finele lunii trecute, după ce aceasta a declarat, la microfoanele câtorva televiziuni, următoarele: "Am dat ordonanţă de urgenţă cu privire la persoanele cu DEZABILITĂŢI"; Am reuşit să acredităm autorităţile de MENEGEMENT"; "Educaţia şi sănătatea cetăţeanului sunt PREMORDIALE"; "Vreau o relaţie instituţională bună PREŞEDENŢIE, Guvern, Parlament."

Incapacitatea premierului de a rosti corect cuvântul imunoglobulină este cu atât mai mult taxabilă cu cât criza imunoglobulinei ţine, în ultimele zile, prima pagină a actualităţii.  România a decis, oficial, să ceară ţărilor din UE şi NATO ajutor pentru a găsi anticorpi fără de care oamenii care suferă de boli rare de imunitate sunt în pericol.

Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, care a declanşat, luni, mecanismul european de protecţie civilă solicitând statelor UE, dar şi NATO să ajute România cu doze de imunoglobulină, a anunţat marţi că are deja o primă reacţie, de la Crucea Roşie din Austria, care a solicitat câteva date suplimentare.

Asta, după ce Ministerul Sănătăţii a importat la sfârşitul anului trecut, printr-un ordin semnat de fostul ministru Florian Bodog, o cantitate foarte mare dintr-un medicament din gama imunoglobulinelor destinat secţiilor de terapie intensivă, numai că respectivul medicament era complet inutil în cazul imunodeficienţelor primare şi al bolilor autoimune.

Imunoglobulina ajută pacienţii cu boli care afectează sinteza anticorpilor sau care iau tratament pentru cancer.