Reprezentanţii Kaufland au declarat, luni, că au sesizat poliţia, după ce, zilele trecute, clienţii unui magazin Kaufland din Arad au văzut cum un şoarece îşi făcea loc în raftul cu lactate al supermarketului.

În esenţă, Kaufland susţine că şoarecele a fost pus intenţionat de către cel care a făcut filmarea (video 1).

Potrivit imaginilor video (video 2) extrase de pe camerele de supraveghere din magazinul Kaufland din Arad, şoarecele a fost plasat în magazin, la raftul de lactate, înainte de a fi filmat, informează reprezentanţii hipermarketului, după cum arată Pro TV.

„Avem motive bine întemeiate să credem că această filmare este orchestrată şi parte dintr-o campanie bine pusă la punct de denigrare a companiei, începută în urmă cu 2 săptămâni. În magazinul din Arad ultima procedură de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie a avut loc săptămâna trecută şi, în urma acesteia, magazinul a primit raport verde din partea specialiştilor care au efectuat procesul. Vom sesiza Poliţia şi autorităţile şi vom cere o anchetă în acest caz. Compania Kaufland România nu poate tolera şantajul şi nici atacurile murdare şi suntem pregătiţi să ne adresăm organelor de urmărire penală şi instanţei de judecată pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate şi luarea măsurilor legale care se impun", a transmis compania, prin intermediul unui comunicat de presă.


Incidentul vine după ce, pe 2 martie, într-un alt magazin Kaufland, din Argeş, un client a filmat un şoarece plimbându-se nestingherit printre bucăţile de carne expuse. Magazinul a primit două amenzi, după ce autorităţile s-au autosesizat şi au dispus efectuarea unor controale.

Prima amendă, în cuantum de 20.000 de lei, a fost aplicată de Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Argeş. Şi inspectorii Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţă Alimentelor Argeş (DSVSA) a amendat Kaufland cu 9.000 de lei şi au dispus confiscarea a 9,8 kg de carne de vită, 47,1 kg carne de porc şi 31,6 preparate din carne. De asemenea, a fost efectuată o dezinfectare a vitrinei şi s-au recoltat probe pentru a verifica dacă magazinul respectă normele de igienă.

Imediat după ce imaginile din magazinul Kaufland au ajuns în presă, compania a publicat un comunicat prin care a anunţat că va lua toate măsurile necesare pentru deratizarea şi restabilirea normelor de igienă.