"Să vă iubiţi unii pe alţii" e una dintre poruncile lui Iisus de care preotul reformat din Urvind, Fehérvári István, nu pare să fi auzit. Bihorel a aflat că părintele a decis să tripleze taxele de înmormântare în singurul cimitir din sat, aflat în proprietatea parohiei reformate, dar nu pentru toţi, ci doar pentru localnicii de altă confesiune.

Aceştia sunt puşi să achite 1.500 lei pentru un singur loc de veci, dacă nu vor să-şi îngroape defuncţii în vreun sat vecin.

În condiţiile în care în Cimitirul Municipal din Oradea taxa de concesiune pentru un loc de veci este de numai 350 lei, Bihorel se întreabă de unde scumpirea de la Urvind: o fi acolo pământul mai de soi...