Problemele se ţin lanţ nu doar pentru procurorii Parchetului judeţean, ci şi pentru cei din Beiuş, ruşinaţi săptămâna trecută de judecătorii Tribunalului Bihor pentru gafele din dosarul în care sunt inculpaţi, printre alţii, actualul primar al municipiului, Petru Mlendea, acuzat că pe vremea când conducea societatea Edilul îşi alimenta din bani publici maşina proprie, dar şi pe cele ale altor VIP-uri locale, între care fostul edil Adrian Domocoş, aflat acum la mititica.

Pe lângă faptul că s-au folosit de probe culese nelegal, procurorilor li se impută că le-au trimis judecătorilor un rechizitoriu incoerent.

Citeşte mai departe, pe blogul lui Bihorel!