Poetul Mihai Eminescu a fost celebrat, marţi, la Centrul Social Multifuncţional Rogerius II, printr-un concert susţinut de corul "General Traian Moşoiu", care a interpretat melodii compuse pe versurile lui Eminescu în faţa unei audienţe formate din persoanele vârstnice care frecventează zilnic centrul.

Spectacolul a avut loc la împlinirea a 169 de ani de la naşterea marelui poet Mihai Eminescu şi a fost organizat de Direcţia de Asistenţă Socială Oradea, în colaborare cu Uniunea Femeilor Bihor Oradea şi dna Mioriţa Săteanu, cetăţean de onoare al municipiului Oradea şi membru al parlamentului Seniorilor din România.

Într-un discurs, Mioriţa Săteanu a vorbit despre însemnătatea momentului şi a prezentat crâmpeie din viaţa lui Mihai Eminescu: mărturii, gânduri şi rânduri din opere bine cunoscute. Ea a fost urmată de Doina Iliescu, Viorica Vesa şi Maria Matei care au făcut o scurtă incursiune în universul poetic eminescian, prezentând rolul pe care acesta l-a avut în dezvoltarea ulterioară a "veşmântului şi cugetării româneşti".

Programul a continuat cu momentele poeţilor Ioana Precup, Aurel Horgoş, Leontina Costruţ, Ionel Vidican şi Pascu Hetes, care au recitat din poeziile lui Eminescu.

"Dacă în anul care a trecut am reuşit să revitalizăm centrele multifuncţionale din cartiere printr-o serie de activităţi, anul acesta ne propunem să continuăm şi să diversificăm activităţile desfăşurate aici, astfel încât, atât persoanele vârstnice, cât şi tinerii şi persoanele cu dizabilităţi din cartier, să petreacă timp de calitate", au transmis, printr-un comunicat, reprezentanţii DASO.