Sportiva Simona Halep s-a întors luni acasă, după ce, duminică, a cucerit primul ei turneu de grand slam, la Roland Garros. Halep a fost prezentă, luni seară, pe Arena Naţională, unde peste 20.000 de fani au venit să o aplaude. Primarul geenral al Capitalei, Gabriela Firea, a fost huiduită de miile de bucureşteni din tribune.

Simona s-a întors în ţară în cursul după amiezii de luni, fiind întâmpinată la aeroport de ministrul sportului, Ioana Bran, şi de preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.

La ieşirea din aeroport, Mercedesul în care se afla sportiva a fost tras pe dreapta de un echipaj al Poliţiei Române. Momentul a fost unul amuzant, arată Digi24.ro, ofiţerii oprind-o pentru a o "amenda" simbolic pe Simona pentru excesul de viteză de care a dat dovadă la serviciu. "La rever", a precizat Simona. În finala de la Paris a fost de 172 km/h. (Vezi momentul mai jos)

Primăria Capitalei a anunţat că, pentru a celebra victoria Simonei, respectiv pentru prezentarea trofeului de la turneul Roland Garros organizează o festivitate, cu intrare liberă, pe Arena Naţională.

Potrivit liderului USR, Nicuşor Dan, Simona solicitase acordul pentru a prezenta trofeul într-o piaţă, însă Gabriela Firea i-ar fi refuzat acest fapt.

Cert este că la Arena Naţională, sportiva a fost aclamată de peste 20.000 de fani.

Tot la Arena Naţională, s-a înregistrat şi un moment jenant (Video mai jos). Imediat ce a luat microfonul, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a fost huiduită de spectatori în momentul în care i-a înmânat campioanei o plachetă şi un mare buchet de flori. "Bine ai venit în ţara noastră", a zis.

De altfel, a anunţat Digi24, înainte de ora 21, Firea a fost scoasă de pe stadion tot în huiduielile celor prezenţi.

În schimb, cum a început să vorbească Simona, galeria a dat dovadă de entuziasm. "Chiar dacă provin dintr-o ţară mai micuţă, se poate face performanţă mare", a spus Simona, în vreme ce publicul a izbucnit: SI-MO-NA, SI-MO-NA.

Totodată, ea le-a mulţumit tuturor antrenorilor "care au pus o cărămidă la această performanţă" şi "familiei mele, care m-a ajutat şi m-a susţinut în fiecare zi". "Ştim bine că nu avem un sistem foarte bine dezvoltat în sport, dar vreau să mulţumesc României pentru tot ceea ce ne-a oferit până acum şi vreau să cred că o să mai avem mulţi campioni. Sper ca acest trofeu să fie începutul unei noi generaţii de campioni, şi de ce nu, şi în alte sporturi", le-a spus Simona fanilor.

"N-aş vrea să mai plec de pe scena asta, e un moment foarte frumos!", a mărturisit Simona Halep, mulţumindu-le fanilor săi că "aţi făcut ceva minunat" şi subliniind că se simte mândră că este româncă.

Tatăl sportivei, aflat şi el pe scenă, a declarat: "Mulţumesc bunului D-zeu că mi-a dat un asemenea cadou", a spus, pe scenă, Stere Halep.

La eveniment au fost prezenţi interpreta Monica Anghel şi Marcel Pavel, care au intonat imnul naţional, dar şi fostul tenisman Ilie Năstase.

În timp ce Simona Halep le dădea autografe pe mingi de tenis unui grup de copii, Monica Anghel a revenit pe scenă şi a cântat hitul Tinei Turner "Simply The Best", într-o ploaie de confetti.

UPDATE:

La o oră după ce a fos huiduită la Arena Naţională, Gabriela Firea a scris, pe Facebook, că "Nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită". "Echipe de cetăţeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep", a acuzat primarul general al Capitalei. 

"De dimineaţă, aparatul sorosist de propagandă, prin organele sale tributare de presă, a demarat acţiunea : compromiterea evenimentului. Cu tot felul de ştiri false şi comentarii răutăcioase (...) Echipe de cetăţeni cu venin au venit bine organizate, plasate strategic printre oameni decenţi, care au venit la un eveniment memorabil pentru Simona Halep. De dragul ei şi din respect pentru performanţa sa uriaşă, puteau lasă o jumătate de oră ura la poarta Arenei Naţionale. Acolo este despre sport, respect, valori, performanţă. Nu despre câţi bani primim de la ONG-uri dubioase, pentru a transforma Bucureştiul într-un oraş sub asediu", a scris ea.

Ulterior, însă, probabil că și din cauza numărului mare de mesaje, pagina sa de Facebook a devenit inactivă, iar mesajul nu a mai putut fi citit. 

Îl regăsiți complet mai jos: