O urnă funerară veche de trei milenii şi care încă conţine cenuşă umană a fost găsită pe şantierul şoselei de lângă Piaţa 100.

Potrivit crisana.ro, descoperea a fost făcută săptămâna trecută, după ce cupa unui excavator a scos la lumină obiecte ceramice. Operatorul utilajului a observat fragmentele ceramice, s-a gândit că ar putea fi vorba de vestigii istorice, aşa că a anunţat autorităţile.

Arheologul Florin Sfrengeu (profesor la Departamentul de Istorie al Universităţii din Oradea) a cercetat locul şi a concluzionat că cioburile provin de la o urnă funerară veche de aproximativ 3.000 de ani şi în care încă se mai găsea cenuşă umană.

Specialiştii au săpat cu mâna şi au scos restul urnei din sol, urmând să o analizeze în laborator. Urnele funerare cu cenuşă sunt vestigii rare şi foarte valoroase.

În imediata vecinătate, arheologii au mai descoperit o vatră de locuire din epoca bronzului şi ceea ce pare a fi o groapă funerară de incineraţie, cu un strat gros de cenuşă. De asemenea, în zonă s-au mai găsit zeci de fragmente ceramice din epoca bronzului şi prima vârstă a fierului, adică perioada dacică.

"Descoperirea este importantă deoarece arată locuirea permanentă a oraşului Oradea din cele mai vechi timpuri şi până în epoca medievală", a declarat arheologul Florin Sfrengeu, potrivit crisana.ro.

Acestea nu sunt primele descoperiri arheologice din această zonă a Oradiei. Anul trecut, lucrările de extindere şi asfaltare a străzii Balogh Istvan din Calea Aradului au scos la iveală urmele unor locuinţe şi diverse obiecte, provenind din două perioade: epoca dacică, din Hallstatt (n.r. prima perioadă a fierului, secolele XII-V î.Hr), şi din epoca medieval timpurie, secolele XI-XII.