Doar o mână de oameni au înfruntat miercuri seara frigul şi ploaia în Parcul 1 Decembrie din Oradea pentru a comemora, printr-un protest tăcut, victimele tragicului eveniment de la clubul Colectiv, chiar în ziua în care s-au împlinit patru ani de la cea mai mare tragedie a ultimilor ani.

La ora 18, ora anunțată pentru startul evenimentului, în parc erau doar 7 persoane. Pe parcurs s-au alăturat și alți orădeni care au aprins lumânări şi s-au rugat pentru sufletele celor morţi, însă prezența la protest a fost mult prea timidă.

"Cred că vor mai veni oameni, de aceea am şi ales acest interval orar (18-21). Anii trecuţi orădenii au mai venit chiar şi la ora 21 să aprindă o lumânare", a spus, optimist, Alin Dobai, reprezentantul grupului Iniţiativa Oradea, care a anunțat evenimentul pe Facebook.

Participanții au stat în faţa statuii Ostaşului Român, pe soclul căreia au amplasat un afiş cu cele 67 de victime de la Colectiv. Sub afiş au fost așezate și fotografii ale fetelor ucise la Caracal, dar şi poza pădurarului omorât de hoţii de lemne în Maramureş, care aveau mesajul „Corupția încă ucide”.

La ora 19, locul era animat de numai 11 persoane. Totuși, cei care au trecut prin parc au fost vizibil marcați de tragedie. "Nici nu m-am uitat la tot filmuleţul postat de cei la Libertatea, pentru că nu am putut. Este inimaginabil ce se întâmplă în această ţară, serviciile care ar trebui să ne protejeze nu îşi fac treaba dar nici nu răspund pentru greşelile lor. Oricine putea fi în locul lor (al tinerilor uciși - n.r.), ei au vrut doar să asculte muzică", a spus orădeanul Ovidiu Țărău, chitarist şi iubitor de muzică rock.

Singurul incident din timpul comemorării s-a consumat când dintr-un stâlp de iluminat aflat în apropierea statuii a început să iasă scântei. Organizatorii au anunţat echipajul Jandarmeriei care se afla în parc și supraveghea acțiunea și care a sesizat Poliția Locală. Puțin după ora 19, la faţa locului a ajuns şi o echipă de la Electrica, care după ce a verificat instalația a oprit alimentarea cu electricitatea a stâlpului. 

Pe 30 octombrie 2015, în clubul Colectiv, situat într-o fostă hală a unei fabrici bucureştene, avea loc concertul trupei rock Goodbye to Gravity, care îşi lansa un nou album. Sute de fani au intrat atunci în încăpere printr-un container, o improvizaţie în care zeci de persoane aveau să rămână blocate după izbucnirea flăcărilor în încercarea de a se salva.

În procesul în care s-au cerut daune record, de sute de milioane de euro, sunt acuzați de ucidere și vătămare din culpă, dar și de abuz în serviciu, patronii clubului, cei ai firmei de artificii, pirotehniștii, ofițerii ISU și fostul primar Piedone.

Pe de altă parte, procurorii anchetează încă într-un dosar separat cum au fost tratați răniții în spitale. După patru ani în care dosarul a stagnat, procurorii de la Parchetul Militar din Bucureşti au extins cetcetările şi au început urmărirea penală şi pentru ascundere de probe şi profanare de cadavre după ce joia trecută, ziarul Libertatea dezvăluia o filmare ascunsă, în care se observă intervenţia dezorganizată şi haotică a pompierilor aflaţi la faţa locului, iar actualul şef ISU Bucureşti, Orlando Şchiopu, a înjurat cadavrele, spunând "Lasă-i acolo în p..a mea!".