Ediţia din acest an a Târgului de Crăciun din Oradea (29 noiembrie - 26 decembrie) se anunţă deosebită. Pe lângă tradiţionalele căsuţe cu bunătăţi şi cadouri, patinoarul şi bradul imens, Piaţa Unirii a fost decorată şi cu o roată-carusel albă de 27 de metri, adusă pentru prima oară în România.

Între noutăţile festivalului se numără şi faptul că va găzdui echipa Radio ZU în cadrul proiectului "Oraşul Faptelor Bune", precum şi faptul că va pune la dispoziţia vizitatorilor nu doar tradiţionalul vin fiert, ci şi băuturi originale, create special pentru târgul de la Oradea, între care şi punch cu pălincă.

Programul complet al evenimentului a fost prezentat, joi, într-o conferinţă de presă de Mihai Jurca, preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (Visit Oradea) din subordinea Primăriei.

Jurca a precizat că vor fi peste 42 de căsuţe în Piaţa Unirii, multe dintre ele cu bunătăţi, de la mâncăruri tradiţionale, inclusiv caltaboşi, până la vafe şi burgeri.

Vor fi şi plăcinte şi langoşi, cafele şi mai multe baruri cu ceai şi vin fiert, dar şi cu băuturi special create pentru Târgul de Crăciun. Între acestea se numără punch cu pălincă şi limonadă fierbinte cu unt.

Lista completă a comercianţilor este: Republika Pljeskavica, Mr. Bean, Fries'n More, Raclette, Queens, Royal Grill, Castelul Brutarilor, Somon, Pizza Prego, Hot Dog Factory, Meat the Truck, Magic Pop Corn, Whiz Coffee, Plăcinte şi langoşi, Munch Waffe, Plăcinte de Turnu, Mesopotamia, Meso'a Café, Clătite Hoinar, Kurtos Kovacs, Kurtos Bezsa şi Andromi.

De la alte căsuţe se vor putea cumpăra obiecte handmade şi produse tradiţionale, unele specifice zonei Bihorului.

În premieră, Târgul de Crăciun va găzdui echipa Radio ZU în cadrul proiectului "Oraşul Faptelor Bune", prin care sunt sprijinite mai multe cazuri sociale, cu ajutorul donaţiilor ascultătorilor. Cazurile pot fi înscrise pentru strângerea de fonduri pe www.radiozu.ro.

În cadrul ediţiei de anul acesta, DJ-ii radioului vor locui timp de şapte zile şi şapte nopţi în centrul Oradiei, într-o casă improvizată şi un studio "de sticlă", de unde vor emite.

De asemenea, vor fi organizate numeroase concerte în "Oraşul Faptelor Bune", cu câteva dintre cele mai iubite vedete, cum ar fi Smiley, Delia, The Motans, Carla’s Dreams, Irina Rimes, Antonia, Alex Velea, Adda, Spike şi Lora.

Municipalitatea va investi în aducerea echipei Radio ZU şi ZU TV, precum şi a nu mai puţin de 28 de artişti la Oradea suma de 570.000 lei.

Separat, Târgul de Crăciun de anul acesta are un buget de circa 900.000 lei, mai mare decât în 2018, directorul Jurca spunând că s-a dorit ca festivalul să fie mai spectaculos şi cu mai multe activităţi. "Scopul e ca oamenii să poată veni şi de 10 ori şi să aibă ce face la Târgul de Crăciun", a precizat directorul APTOR. 

Merită precizat că atât roata-carusel cât şi patinoarul vor rămâne în Piaţa Unirii până după Revelion, până în jurul datei de 12 ianuarie.


PROGRAMUL GENERAL AL TÂRGULUI DE CRĂCIUN:

(căsuţe, patinoar, roată-carusel, trenuleţ, atelier de lutărie)

LUNI - JOI: 14:00-21:00

VINERI - DUMINICĂ: 12:00-22:00

PROGRAM ARTISTIC:

29 Noiembrie I ORA 20:00 Jazzapella

30 Noiembrie I ORA 20:00 Nicoleta Nucă

01 Decembrie I ORA 20:00 Harlem Gospel Choir

06 Decembrie I ORA 20:00 Paula Seling

07 Decembrie I ORA 20:00 Proconsul

08 Decembrie I ORA 20:00 Oradea Wind Ensemble

13 Decembrie I ORA 20:00 Ansamblul Artistic Profesionist Crişana

14 Decembrie I ORA 20:00 Ştefan Hruşcă

22 Decembrie I ORA 20:00 Mircea Rusu Band

COLINDE, DATINI ŞI TRADIŢII

Cei care doresc să ne colinde în Piaţa Unirii se mai pot încă înscrie completând formularul online: https://targuldecraciunoradea.ro/inscriere-colindatori/.

PROGRAM de DATINI ŞI TRADIŢII BIHORENE DE CRĂCIUN:

29 Noiembrie I 19:00 – 20:00

07 - 08 Decembrie I 19:00 – 20:00

14 - 15 Decembrie I 19:00 – 20:00

21 - 22 Decembrie I 18:00 – 20:00

PROGRAM DE COLINDE:

02 - 05 Decembrie I 17:00 – 20:00

09 - 12 Decembrie I 17:00 – 20:00

23 Decembrie I 17:00 – 20:00

PROGRAMUL LUI MOŞ CRĂCIUN

29 Noiembrie I 18:00 – 20:00

30 Noiembrie I 18:00 – 20:00

01 Decembrie I 18:00 – 21:00

05 Decembrie I 16:00 – 18:00

06 Decembrie I 17:00 – 19:00

13 Decembrie I 18:00 – 20:00

14 Decembrie I 18:00 – 20:00

15 Decembrie I 17:00 – 20:00

19 Decembrie I 19:00 – 21:00

20 Decembrie I 17:00 – 19:00

21 Decembrie I 16:00 – 18:00

22 Decembrie I 15:00 – 18:00

Citeşte şi:

Vin sărbătorile, vin! Târgul de Crăciun se deschide vineri seară cu pornirea iluminatului festiv

Radio ZU îi aduce în Oradea, "oraşul faptelor bune", şi pe Carla’s Dreams, Alex Velea şi Antonia. Vezi lista tuturor celor 28 de invitaţi!