"Quark Gallery" din Str. Cuza Vodă nr. 21/A invită orădenii la expoziţia "Ad Absurdum" a pictorului bihorean Tudor Frâncu. Sub curatoriatul lui David-Aron Indig, expoziţia de pictură este deschisă publicului până în 15 noiembrie şi poate fi vizitată în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 15:00 şi 22:00. Expoziţia se va încheia cu un eveniment secundar numit "Decrypt" ce va reuni critici de artă, un psiholog, artişti plastici şi împătimiţi ai picturii.

Absolvent al Facultăţii de Arte Vizuale Oradea (promoţia 2001), Tudor Frâncu este un artist plastic ale cărui lucrări au stat pe parcursul anilor la Galeria de Artă din Oradea precum pe pereţii galeriei din Cetate cu ocazia diferitelor expoziţii organizate acolo.

"Ad Absurdum" îşi propune să aducă în atenţia privitorilor mai mult decât o serie de pânze ci un întreg lanţ al interconectării acestor lucrări din galerie prin elemente subtile de culoare, temă secundară şi concepte cu tentă existenţialistă. Tema-pilon a vernisajului este scufundarea în subconştient reprezentată nu doar pe planul evident al măştilor utilizate de artist în lucrările sale dar şi de câteva niveluri secundare, mai subtile, pe care Tudor Frâncu vă invită să le descoperiţi.

Odată ce intri în galerie eşti întâmpinat de o muzică difuză cu tonuri submaritime ce accentuează şi susţine totodată tema principală a expoziţiei. Predomină culorile pământii şi o oarecare apăsare nedefinită transmisă de lucrări. Frâncu pictează aşa cum David Lynch face filme: rezultatul poate fi asimilat deopotrivă la o primă vizualizare şi gustat din nou la o analiză mai profundă care dezvăluie substraturi ale mai multor planuri care fiecare este interconectat cu planurile celorlalte exponate. Aşa că - fie că treceţi pentru cinci minute, fie că plănuiţi să zăboviţi mai mult în faţa lucrărilor artistului - interesul va fi oricum stimulat.

Întreg conceptul precum şi lucrările luate independent sunt susţinute suplimentar şi de modul aparte în care nou-deschisa galerie orădeană de artă îşi propune să abordeze vernisajul actual şi expoziţiile viitoare: printr-o combinaţie de muzică şi lumini acordate picturilor suplimentând simţul vizual cu stimularea altor simţuri.