Cunoscutul om de radio Mihai Dacin nu va mai ţine matinalul de la Naţional FM, desfăşurat în fiecare dimineaţă, de luni până vineri, la postul fraţilor Micula. Anunţul a fost făcut chiar vineri, de orădean, pe contul său de Facebook.

"Stirea zilei de Vineri, 13: Pentru mine, azi e ultima emisiune matinală la Naţional FM România! Nu e uşor să faci un astfel de anunţ, mai ales atunci când eşti implicat sufleteşte într-un proiect. Ca să înţelegeţi, nu e vorba doar despre cei 10 ani petrecuţi la microfon între 8 şi 11, de luni până vineri. Sunt la Naţional FM din 2002, de când staţia locală care m-a format ca om de radio (Radio Sonvest Oradea) s-a transformat în Naţional FM Oradea", a scris Dacin, precizând că de acum se va concentra pe proiecte personale, între care organizarea unor târguri, expoziţii şi vlog-uri.

În vârstă de 38 de ani, Mihai Dacin a debutat la Radio Sonvest în 1997. Potrivit blogului dedicat radioului, prima apariţie a avut-o în 21 februarie 1995, iar până în 1997, când a fost angajat, a colaborat la emisiunile Holiday Top şi Topul liceenilor. De asemenea, a fost o voce constantă la Radio discoteca de sâmbăta noaptea.

"Posibil să mă mai auziţi la radio, pentru că, nu-i aşa, prima dragoste nu se uita niciodată! Sunt, totuşi, 23 de ani de radio pe care nu poti sa-i uiţi aşa usor", a mai scris Dacin.

Pagina de media scrie că, începând de luni, realizatorul matinalului Naţional FM va fi Mihai Găinuşă, alături de Oana Paraschiv, împreună cu care a mai lucrat pe vremea Cârcotaşilor, la Kiss FM. Cei doi se vor auzi la radio zilnic de luni până vineri de la 7 la 10.

De altfel, Nicoleta Popa, reprezentant al postului Naţional FM, a declarat, pentru Pagina de Media, că Dacin se va ocupa de un alt proiect editorial în cadrul postului. 

Reţeaua Naţional FM, deţinută de fraţii Micula, are 35 de frecvenţe. Postul difuzează exclusiv muzică românească.