Devalorizarea leului faţă de moneda europeană va scumpi în luna februrie produsele alimentare din import cu până la 8%.

Scumpirile vor afecta majoritatea alimentelor de pe masa românilor în condiţiile în care 85% din fructele şi legumele din magazine şi pieţe şi peste 25% din laptele şi carnea de vită provin din străinătate.

Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară, a declarat pentru Digi24 că devalorizarea leului va scumpi produsele alimentare de import. "Eu aş estima o creştere între 5 şi 8%", a declarat reprezentantul industriei alimentare.

Practic, românii vor plăti pentru aceleaşi produse mai mult decât consumatorii din ţările cu un nivel de trai mult mai ridicat.

"Să luăm ca exemplu 10 kilograme de carne de porc. Costă 35 de euro în Germania. Adăugăm transportul, combustibilul şi alte costuri ale distribuitorului, toate plătite în euro. Astfel, carnea ajunge să coste cu 15 euro mai mult în România. Dacă facem calculul în lei, cele 10 kg de carne sunt mai scumpe cu 7 lei în prezent, faţă de 3 august când am avut cel mai bun curs din 2018", a afirmat Frumosu.

În ceea ce priveşte fructele, acesta a arătat că preţul pentru 10 kilograme de portocale este în România de două ori mai mare decât ţara de origine, iar acesta a crescut cu doi lei faţă de acum jumătate de an.

Produsele alimentare din România vor fi afectate şi ele de scumpiri. Potrivit specialiştilor majorarea preţului la utilităţi, taxa de raft şi creşterea salariului minim pe economie va afecta şi produsele autohtone.

Moneda naţională a cunoscut începând din ianuarie o scădere continuă previziunile pentru sfârşitul anului anunţând un curs de 5 lei pentru un euro.