Dacian Cioloș este noul președinte al Renew Europe, un nou grup de centru din Parlamentul European, care reunește forțe liberale și progresiste, succesor al fostului grup ALDE Europa.

Liderul PLUS spune că președinția grupului Renew Europe este "doar un pas" în construcția politică pe care a gândit-o în ultimii doi ani, "un pas important, dar e doar începutul proiectului".

"Am dovedit că merităm încredere la alegerile din 26 mai, am dovedit că suntem parte integrantă a forțelor politice relevante ale Europei. Vom continua să aducem cât mai mult din Europa în România prin activitatea noastră la Bruxelles și în cabinetele de europarlamentari pe care le vom deschide în toată țara. Acum trecem la pasul următor și începem construcția politică internă prin care să le oferim cetățenilor români un viitor așa cum îl merită", a scris Dacian Cioloș, pe Facebook.

"Este pentru prima dată când un român ocupă o poziție atât de înaltă în sistemul UE, Dacian Cioloș fiind totodată primul est-european care conduce un grup politic în Parlamentul European. Participarea masivă la procesul electoral din data de 26 mai le-a oferit românilor șansa de a-și continua parcursul european și de a trimite oameni cu adevărat competenți la Bruxelles. Europarlamentarii Alianței USR PLUS sunt oameni cinstiți și profesioniști, care știu cum funcționează instituțiile europene și care vor milita pentru o Românie mai puternică în Europa", arată un comunicat al PLUS.

Liderul PLUS era favorit la obținerea acestei funcții în grupul politic european în care este membră și formațiunea lui Emmanuel Macron ”În mișcare”. Cioloș a devenit principalul concurent pentru șefia grupului după ce, joia trecută, Nathalie Loiseau, lidera eurodeputaților de pe lista pro-Macron, a renunțat la candidatură.

Cioloș devine primul politician din estul Europei care preia președinția unui grup important Parlamentul European.

Hotnews aminteşte că Pro România, formațiunea condusă de Victor Ponta, nu a fost acceptată în Renew Europe.