Preşedintele Klaus Iohannis a solicitat, miercuri, Guvernului PSD-ALDE desfiinţarea Secţiei Speciale de anchetare a magistraţilor, după ce, înainte cu o zi GRECO arăta că recomandarea de a se renunţa la înfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie a fost complet ignorată şi a insistat că această secţie - văzută ca o anomalie - trebuie desfiinţată.

În esenţă, într-o declaraţie făcută la Palatul Cotroceni, Iohannis a cerut Executivului să vină cu o iniţiativă legislativă pentru a corecta legile justiţiei şi legislaţia penală şi "anomalia" care este Secţia specială de anchetare a magistraţilor. Preşedintele a precizat că decizia va aparţine Parlamentului, dar Guvernul trebuie să aibă această iniţiativă, arată HotNews.ro.

Portrivit sursei citate, Iohannis a spus că, prin rapoartele GRECO, Guvernul PSD-ALDE a primit "un nou cartonaş roşu" din partea forurilor europene legat de justiţie, care se înscrie în aceeaşi linie cu raportul MCV şi cu recomandările Comisiei de la Veneţia. 

"Guvernul PSD-ALDE a primit un nou cartonaş roşu, de această dată de la organismul anticorupţie al Consiliului Europei, aşa-numitul GRECO. Concluziile celor două Rapoarte ale Grupului Statelor împotriva Corupţiei, prescurtat GRECO, adoptate la data de 21 iunie şi publicate ieri, cu o întârziere semnificativă, de către Guvern, arată, încă o dată, multiplele prejudicii aduse de guvernarea PSD-ALDE în ultimii doi ani prin modificarea legilor justiţiei şi a legislaţiei penale", a declarat Iohannis, conform sursei citate.

El a acuzat că PSD-ALDE ignoră toate aceste avertismente, care arată că "direcţia în care vor ei să îndrepte România este greşită".

"Dacă Guvernul PSD-ALDE îşi permite însă să ignore voinţa propriilor cetăţeni, nu este de mirare că doar 4 dintre cele 13 recomandări GRECO au fost apreciate ca fiind implementate satisfăcător", a mai arătat Iohannis.

De asemenea, arată sursa citată, preşedintele a cerut Cabinetului condus de Viorica Dăncilă "să iniţieze cu celeritate" un proiect de lege care să conţină măsurile necesare pentru "reaşezarea legislaţiei în concordanţă cu statul de drept, cu voinţa populară şi în acord cu recomandările organismelor europene".

Şeful statului a mai spus că acestui demers trebuie să i se alăture şi Consiliul Superior al Magistraturii, ca garant al independenţei justiţiei.

Citiţi şi articolul "Rapoarte critice privind Justiţia: GRECO cere ca Secţia specială de investigare a magistraţilor să fie desfiinţată"