Pentru a lupta cu pandemia de coronavirus, autorităţile din România au apelat la noi măsuri restrictive. Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a dat citire, sâmbătă seară, unei ordonanţe militare care prevede, printre altele, că românilor li se interzice să mai iasă pe străzi în grupuri mai mari de 3 persoane, iar pe timpul nopţii cetăţenii au voie să iasă din case doar pentru motive întemeiate.

Măsurile se aplică de duminică seară, de la ora 22, respectiv de luni seară, de la aceeaşi oră.

Se închid mall-urile

Primul articol din ordonanţa citită de Vela prevede că se vor închide cabinetele de medicină dentară, care vor putea trata doar urgenţele.

De asemenea, se vor închide magazinele din centrele comerciale, cu excepţia celor care vând produse alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie. 

Vela a precizat că prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”.

Ziua: recomandat. Noaptea: interzis!

Documentul stabileşte şi restricţii de mobilitate pentru cetăţeni, dar nu atât de drastice precum se discuta zilele trecute.

Prima restricţie prevede interzicerea grupurilor de oameni pe străzi. Potrivit ordonanţei, "circulația persoanelor în afara locuinței / gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane", iar prin grup de persoane se înţelege "alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună".

În intervalul orar 6-22, autorităţile recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței să se facă numai pentru anumite motive. Mai precis, sunt recomandate doar deplasările în interes profesional, pentru oamenii care nu pot lucra de la distanţă, deplasările la magazine pentru cumpărăturile necesare, deplasările la medic care nu pot fi amânate, deplasările necesare pentru îngrijirea sau însoţirea copiilor, bolnavilor, persoanelor cu dizabilităţi ori în cazul unui deces în familie, respectiv deplasările scurt, în apropierea casei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie sau domestice.

În schimb, pe timpul nopţii, între orele 22-6, vor putea ieşi din case doar cei care merg la muncă (unde prezenţa lor este obligatorie), trebuie să îşi facă cumpărături, au urgenţe medicale sau trebuie să-şi plimbe animalele de companie. 

Deocamdată, nu este clar cum vor fi sancţionaţi cei care încalcă aceste prevederi.

Prezent şi el lângă ministrul Vela, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţe, Raed Arafat, le-a cerut românilor să trateze recomandările ca pe nişte obligaţii. "Rugămintea noastră către toţi: chiar dacă prin ordonanţa militară emisă azi recomandăm unele măsuri în timpul zilei, consideraţi-le ca şi cum ar fi obligatorii. Comportaţi-vă mai responsabil pentru a vă proteja şi a proteja familiile voastre. Evitaţi ieşirile din casă, dacă nu sunt necesare", a declarat Arafat. 

Se închid frontierele!

Ordonanţa militară mai prevede restricţii la frontieră. Potrivit lui Vela, "se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu alte state". "Exact cum cetăţenii români tranzitează Ungaria, printr-o înţelegere cu partenerii din Ungaria, pe un culoar bine definit", a precizat ministrul.

Şi acest articol prevede excepţii, pentru străinii care sunt membri de familie ai cetăţenilor români sau ai altor străini, dar care au rezidenţă în România, pentru străinii care au viză de lungă şedere ori pentru cei care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent. Şi această măsură va fi aplicată tot de duminică seară, de la ora 22.

În carantină, cu forţa

Ministrul Vela a precizat şi măsuri noi pentru cei care nu respectă auto-izolarea. "A trebuit să luăm o decizie cu privire la mulţi cetăţeni care, din păcate, nu respectă regulile impuse pentru izolare sau carantinare. Am spus din păcate pentru că noi ne aşteptam să fie mai multă responsabilitate şi mai multă implicare faţă de ceilalţi concetăţeni, faţă de cei dragi şi de propriile familii", a declarat ministrul. 

Concret, ordonanţa prevede că persoanele izolate la domiciliu care ies din casă vor fi considerate "persoane cu risc crescut de contagiozitate" şi vor intra cu forţa în centrele de carantină, sub pază. 

Persoanele aflate în carantină şi care părăsesc aceste locaţii, vor fi carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile. 

Reguli pentru preoţi

Cu acest prilej, Vela a făcut nişte precizări şi privind slujbele religioase, declarând că acestea se pot ţine în biserici, dar fără accesul publicului. 

De asemenea, se pot face slujbe de botez, cununii şi înmormântări, dar cu condiţia să participe maxim 8 persoane.

Ordonanța militară nr. 2 / 2020

Art.1. –

(1) Se suspendă temporar activitatea în cabinetele de medicină dentară.
(2) Prin excepție, sunt permise intervențiile stomatologice de urgență.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 2. –

(1) Se suspendă temporar activitățile de comercializare cu amănuntul, a produselor și serviciilor, în centrele comerciale în care-și desfășoară activitatea mai mulți operatori economici, cu excepția vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie.
(2) Prin centru comercial se înțelege „structura de vânzare cu suprafața medie sau mare în care se desfășoară activități de comercializare cu amănuntul de produse, servicii de piaţă şi de alimentaţie publică, ce utilizează o infrastructură comună şi utilităţi adecvate”, astfel cum este reglementat în anexa la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 3. –

(1) Circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei se efectuează numai cu respectarea măsurilor generale de prevenire a răspândirii COVID-19 și evitarea formării oricărui grup de persoane.
(2) Prin formarea unui grup de persoane se înțelege alăturarea unui număr mai mare de 3 persoane care nu locuiesc împreună.

Art. 4. –

În intervalul orar 06.00 - 22.00, se recomandă ca circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei să se efectueze numai pentru următoarele motive:
a) deplasarea în interes profesional, inclusiv deplasarea între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale, atunci când activitatea profesională este esențială și nu poate fi amânată sau desfășurată de la distanță;
b) deplasarea pentru asigurarea de bunuri care acoperă necesitățile de bază ale persoanelor și animalelor de companie/domestice, precum și bunuri necesare desfășurării activității profesionale;
c) deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
d) deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie;
e) deplasări scurte, în apropierea locuinței/gospodăriei, legate de activitatea fizică individuală a oamenilor și nevoile animalelor de companie/domestice.

Art. 5. –

(1) În intervalul orar 22.00 - 06.00, circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei este permisă numai pentru motivele prevăzute la art. 4.
(2) Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, legitimația de serviciu, adeverința eliberată de angajator sau o declarație pe propria răspundere.
(3) Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal, persoanele sunt obligate să prezinte, la cererea personalului autorităților abilitate, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.
(4) Declarația pe propria răspundere trebuie să cuprindă nume și prenume, data nașterii, adresa locuinței/ gospodăriei/ locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura.
(5) Măsura se aplică începând cu data de 23 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 6. –

(1) Se interzice intrarea pe teritoriul României, prin punctele de trecere a frontierei de stat, a cetățenilor străini și apatrizilor, cu excepția situației în care aceștia tranzitează teritoriul României, pe culoare de tranzit, organizate prin înțelegeri cu statele vecine.
(2) Prin excepție, este permisă intrarea pe teritoriul României a cetățenilor străini și apatrizilor care fac parte din următoarele categorii:
a) sunt membri de familie ai cetățenilor români;
b) sunt membri de familie ai cetățenilor altor state membre ale Uniunii Europene sau ale Spațiului Economic European ori ai Confederației Elvețiene, cu rezidență în România;
c) sunt persoane care posedă o viză de lungă ședere, un permis de ședere sau un document echivalent permisului de ședere eliberat de autoritățile române potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ori un document echivalent acestora emis de autoritățile altor state, potrivit dreptului Uniunii Europene;
d) sunt persoane care se deplasează în interes profesional, dovedit prin viză, permis de ședere sau un alt document echivalent;
e) este personal diplomatic sau consular, personal al organizațiilor internaționale, personal militar sau personal care poate asigura ajutor umanitar;
f) sunt pasageri în tranzit, inclusiv cei repatriați ca urmare a acordării protecției consulare;
g) sunt pasageri care călătoresc din motive imperative (medicale sau familiale);
h) sunt persoane care au nevoie de protecție internațională sau din alte motive umanitare.
(3) Măsura se aplică începând cu data de 22 martie 2020, ora 22.00, ora României.

Art. 7. –

(1) Persoanele izolate la domiciliu, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt considerate persoane cu risc crescut de contagiozitate și sunt conduse de forțele de ordine publică și plasate în carantină instituționalizată, sub pază.
(2) Persoanele carantinate, ca măsură de prevenire a răspândirii COVID-19, care părăsesc locația în care acestea au fost plasate, fără aprobarea autorităților competente, sunt carantinate pentru o nouă perioadă de 14 zile.
(3) Măsurile dispuse potrivit alin.(1) și (2) nu exonerează persoanele de răspunderea contravențională sau penală.
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 8. –

(1) Autoritățile administrației publice locale au obligația să identifice și să țină evidența persoanelor în vârstă de peste 65 de ani, fără susținători sau altă formă de ajutor, și să asigure sprijin acestora în vederea minimalizării expunerii lor în afara locuințelor.
(2) Evidențele se actualizează și se raportează săptămânal la centrul județean/ al municipiului București de coordonare și conducere a intervenției.
(3) Comitetele locale, județene și al municipiului București pentru situații de urgență identifică modalități de sprijin pentru persoanele prevăzute la alin.(1).
(4) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 9. –

(1) Ordonanța militară nr.1/2020 privind unele măsuri de primă urgență, care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.219 din 18 martie 2020, se completează după cum urmează:
1. La articolul 2 se introduc două noi alineate, alin.(2) și (3), cu următorul cuprins:
„(2) Se pot oficia slujbe în lăcașurile de cult, de către slujitorii bisericești/religioși, fără accesul publicului, slujbele putând fi transmise în mass-media sau online.
(3) Se pot oficia acte liturgice/religioase cu caracter privat (botez, cununii, înmormântări), la care pot participa maximum 8 persoane, cât și împărtășirea credincioșilor bolnavi la domiciliul acestora”.

2. După alineatul (2) al articolului 4, se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Prevederile alin.(1) și (2) se aplică și conducătorilor autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4t”.

3. După alineatul (2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alin.(3), cu următorul cuprins:
„(3) Alte excepții de la interdicția prevăzută la alin.(1) se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății.”
(2) Măsurile se aplică începând cu data publicării prezentei ordonanțe militare în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Art. 10. –

(1) Sunt abilitate să asigure aplicarea și respectarea prevederilor prezentei ordonanțe militare:
a) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului și conducătorii autorităților administrației publice locale, pentru măsurile prevăzute la art.1 și 2;
b) Poliția Română, Jandarmeria Română, Poliția locală, pentru măsurile prevăzute la art. 3, 5 și 7;
c) Poliția de Frontieră Română, pentru măsura prevăzută la art. 6.
(2) Nerespectarea măsurilor de primă urgență prevăzute la art.1 – 7 atrage răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală, în conformitate cu prevederile art.27 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.
(3) Personalul instituțiilor prevăzute la alin.(1) este împuternicit să constate contravenții și să aplice sancțiuni, în conformitate cu prevederile art.29 din Ordonanța de urgență nr.1/1999, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 11. –

(1) Prezenta ordonanță militară se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligația de a informa publicul, prin mesaje difuzate regulat, pentru cel puțin 2 zile de la data publicării, despre conținutul prezentei ordonanțe militare.