Echipa naţională U21 a României a reuşit o calificare istorică în semifinalele Campionatului European de fotbal după ce luni seara a remizat cu reprezentativa Franţei, în grupele campionatului, meci desfăşurat în Italia, la Cesena, în faţa a mii de spectatori români îmbrăcaţi în tricouri galbene şi care au fluturat tricolorul românesc. 

Înaintea partidei, aceştia s-au încolonat pe străzile din Cesena şi, în drum spre stadion, au scandat "România!". 

Meciul s-a încheiat cu 0-0 după ce tinerii celor două reprezentative au luptat să-şi creeze ocazii de gol, însă parcă nu cu atât de multă îndârjire ca în alte confruntări, dat fiind faptul că ambele echipe, atât România cât şi Franţa, s-au calificat cu acest scor mai departe în competiţie, adică în semifinale.

România s-a calificat mai departe de pe primul loc în grupa sa. 

În această fază, echipa antrenată de Mirel Rădoi va întâlni naţionala Germaniei, iar Franţa va întâlni Spania. Meciul naţionalei României va avea loc joi, de la ora 19.

Merită precizat că după această performanţă, naţionala U21 a României s-a calificat şi la Jocurile Olimpice de la Tokio din 2020.

Selecţionerul naţionalei under 21, Mirel Rădoi, a declarat luni seară, după calificarea în semifinalele Campionatului European, că această “poveste frumoasă” trebuie să continue. El a menţionat însă că performanţa este umbrită de faptul că soţia lui Cristian Manea a fost agresată de doi suporteri în tribună, scrie News.ro.

“Istoria continuă, povestea continuă şi indiferent de adversar trebuie să continuăm povestea asta frumoasă. Felicit jucătorii, felicit suporterii, chiar dacă această performanţă este puţin umbrită de doi dintre suporteri care au lovit-o pe soţia lui Cristi Manea. Suntem fericiţi să am terminat pe primul loc. Am meritat acest punct. Francezii nu ne-au surprins absolut deloc din punct de vedere tactic”, a spus Rădoi.