Șeful interimar al DNA, Anca Jurma, a explicat printr-un comunicat emis marţi motivele renunțării la prelungirea mandatului cu încă șase luni la șefia instituției, referindu-se la faptul că unii procurori se lasă „intimidaţi”, iar alţii îşi exprimă nemulţumirile de o manieră „nedemnă de un magistrat”.

În comunicat, Jurma arată că a acceptat cu greu şefia interimară a DNA după revocarea Laurei Codruţa Kovesi, „într-un moment în care DNA se afla într-o situație dificilă”, propunându-şi să facă „tot ce depinde de mine” pentru ca instituţia „să funcționeze bine, în ciuda climatului ostil la care a trebuit să facă față”, şi încercând să asigure „echilibru și de normalitate, folosind metode democratice de conducere”.

DNA trebuie să poată face anchete

Anca Jurma a subliniat că obiectivul său prioritar a fost de a se asigura că „dosarele trimise în judecată de DNA privesc fapte penale susținute temeinic de probe și că anchetele respectă normele legale și drepturile fundamentale ale cetățenilor”, afirmând că încă din prima zi a mandatului a subliniat că „DNA nu are ținte, ci are o competență prevăzută de lege, pe care trebuie să și-o îndeplinească, și anume aceea de a combate corupția la nivel înalt prin mijloace prevăzute de legea penală”.

„Am considerat că atâta timp cât există corupție în România, procurorii DNA trebuie să aibă posibilitatea, atât legală cât și de fapt, să instrumenteze dosare, corect și profesionist și fără să fie intimidați”, a arătat fosta şefă interimară.

„Cred într-o justiţie curată”

Anca Jurma s-a referit şi la înregistrările unor discuţii între procurorii DNA, una datând din noiembrie, când o conversaţie dintre ea însăşi şi fostul procuror Florentina Mirică a ajuns publică, ea criticând faptul că procurorii nu îşi fac meseria şi se poartă „ca şoarecii”, iar cealaltă de vinerea trecută, când avocatul Răzvan Doseanu a publicat un fragment dintr-o „şedinţă” a procurorilor DNA Oradea despre judecătorii „buni” şi judecătorii „răi” din Tribunalul Bihor şi de la Curtea de Apel Oradea, discutând inclusiv despre posibilitatea ca aceştia din urmă să fie „liniştiţi” prin dosare deschise împotriva lor.

„M-am solidarizat și mă voi solidariza întotdeauna cu foarte mulți colegi care, cu eforturi deosebite, cu onestitate, cu sacrificii personale și făcând față oricăror presiuni, au reușit să probeze fapte grave de corupție, indiferent de rangul sau notorietatea persoanelor implicate, și să aducă înapoi averi furate, să recupereze pagube produse bugetului statului. Datorită lor, sunt mulţi oameni în România care sunt convinşi că se poate face dreptate, că funcția sau averea cuiva nu sunt suficiente ca să îl protejeze în fața legii, dacă a încălcat-o, și că nu vom lăsa corupția să prolifereze la infinit”, arată Anca Jurma în comunicatul la încheierea mandatului.

Ea adaugă, însă, că „Nu m-am solidarizat și nu mă voi solidariza cu abuzuri în îndeplinirea actului de justiție, indiferent de către cine s-ar comite. Aceste abuzuri nu trebuie să existe, iar dacă există, ele trebuie sancționate. Cred într-o justiție cu mâinile curate”.

„Nu mă solidarizez însă nici cu maniera în care unii procurori au înțeles să își exprime nemulțumiri profesionale sau personale folosind metode ascunse, nelegale și nedeontologice, nedemne de un magistrat. Cred că s-a ajuns prea departe și cred că a venit momentul ca aceste practici să înceteze”, a adăugat Anca Jurma.

„Denaturarea unei convorbiri private”

Pe de altă parte, cu trimitere la convorbirea din noiembrie între ea şi Florentina Mirică, fost şefă interimară a DNA dezavuează faptul că discuţiile „private” de acest fel, în care vorbea cu bună credinţă despre buna desfăşurare a activităţii instituţiei, ajung în spaţiul public, iar înţelesul lor este denaturat.

„Evenimentele recente, inclusiv folosirea într-un scop injust și denaturarea sensului unei convorbiri private în care căutam soluții, legale și corecte, pentru mai buna desfășurare a activității instituției, m-au determinat să apreciez că nu mai am condițiile necesare pentru a continua să îndeplinesc această funcție conform viziunii și obiectivelor pe care mi le-am propus când am acceptat-o”, spune Anca Jurma.

În încheiere, aceasta îşi exprimă speranța „că această perioadă de provizorat se va încheia cu numirea unui procuror șef dedicat actului de justiție corect și profesionist, a unui procuror independent și integru, care să dorească să continue eforturile depuse de DNA pentru combaterea corupției la nivel înalt și mediu, și căruia să i se dea șansa și mijloacele pentru a reuși”.

Renunțarea acesteia la funcție a lăsat DNA fără șef interimar. Procurorul general Augustin Lazăr nu a făcut, marți, nicio propunere pentru interimatul şefiei DNA. Astfel că procurorul Nistor Călin preia şefia interimară a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, automat. În lipsa acestuia şefia va fi asigurată de procurorul Marius Iacob.