Şeful Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Ionuţ Mişa, a fost demis, joi, de premierul Viorica Dăncilă, la propunerea ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovoci, nemulţumit că nu a colectat suficient de mulţi bani din taxe şi impozite.

 "Premierul Viorica Dăncilă a semnat astăzi Decizia de numire a doamnei Mihaela Triculescu, economist cu peste 19 ani de experienţă în mediul privat, în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), cu rang de secretar de stat. Desemnarea doamnei Mihaela Triculescu la conducerea ANAF a fost stabilită după evaluarea mai multor propuneri făcute de ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici", au arătat reprezentanţii Guvernului într-un comunicat de presă remis agenţiei de ştiri Mediafax.

Potrivit sursei citate, Mihaela Triculescu este de profesie economist, iar în ultimii 3 ani a fost practician în insolvenţă, asigurând managementul procedurii de insolvenţă pentru mai multe companii.

"Noul preşedinte ANAF este licenţiat în economie şi absolvent al studiilor de master disciplina "Analiză diagnostic şi evaluarea afacerilor" la Universitatea din Craiova, Facultatea de Ştiinţe Economice. Decizia de numire intră în vigoare la publicarea în Monitorul Oficial", a adăugat sursa citată.

Decizia şefului Executivului vine după ce Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, în aceeaşi zi, că i-a cerut premierului revocarea din funcţie a lui Mişa, ministrul precizând că a trimis şi o variantă de înlocuitor, dar fără a preciza nume. La scurt timp a venit şi decizia premierului Dăncilă.

Teodorovici a mai spus că Fiscul are nevoie de o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor.

"Anul 2019 este un an cu foarte multe provocări, în special în zona economică, iar ANAF, ca principală poate instituţie publică din România, trebuie să îşi schimbe radical compartamentul în economie. În primul rând, schimbarea mentalităţii - trebuie să demostreze că are un tratament echitabil şi onest faţă de contribuabili, fie persoană fizică, fie persoană juridică", a declarat Eugen Teodorovici, joi, în cadrul unor declaraţii de presă.

Ministrul a mai spus că, în 2019, ANAF trebuie să îndeplinească o serie de obiective, printre care reforma întregii administraţii fisclae, informatizarea sistemului, o simplificare a modului în care relaţionează cu contribuabilii şi o colectare mai bună.

În urmă cu o zi, când au apărut primele informaţii, pe surse, despre cererea de revocare din funcţie a lui Mişa, acesta declara că nu ştie nimic despre un astfel de subiect şi că nici nu ar vedea temeiul.