Guvernul vrea să scumpească băuturile răcoritoare care conţin mult zahăr. Măsura ar urma să fie discutată săptămâna viitoare de miniştri şi să fie aplicată la începutul toamnei.

Zahăr taxat

Potrivit Digi24.ro, măsura a fost o iniţiativă a Ministerului Sănătăţii şi ar urma să fie aplicată de Ministerul Finanţelor.

Taxa pe băuturile răcoritoare ar urma să fie introdusă în septembrie. Concret, băuturile cu un conţinut de zahăr între 5 şi 8 grame la 100 de ml vor avea o acciză de 0,8 lei pe litru, iar băuturile care depăşesc 8 grame de zahăr vor fi taxate cu 1 leu pe litru.

Deşi taxa va fi datorată de producători și importatori, cel mai probabil, taxa se va simți și pe rafturile din magazine.

Potrivit Mediafax.ro, această măsură ar crește bugetul statului cu 320 de milioande lei, bani care vor fi investiți în domeniul sănătății. 

Românii, cei mai mari consumatori

Conform sursei citate, iniţiativa face parte dintr-un pachet de măsuri care mai prevede şi creşterea accizelor la tutun, reduceri ale personalului bugetar sau eliminarea unor sporuri de care beneficiază funcţionarii.

Ideea taxării băuturilor carbogazoase, motivată oficial ca o măsură de prevenţie, este o iniţiativă mai veche. Despre ea se vorbea încă din 2017, fiind propusă de ministrul de Finanţe de la acea vreme, Ionuţ Mişa.

Potrivit unor sondaje, românii sunt cei mai mari consumatori de băuturi dintre europeni. De altfel, în ţara noastră peste 1,3 milioane de cetăţeni au fost diagnosticaţi cu diabet zaharat, iar alte trei milioane se află în zona de risc, spun medicii, conform Digi24.ro.

Măsura a fost elaborată după modelul unei legi asemănătoare din Marea Britanie. Astfel de legi mai există și în Irlanda, Danemarca și Finlanda.