Un nou scandal se învârte în jurul guvernanţilor şi a companiei aeriene TAROM, după ce şefa companiei aeriene de stat, Mădălina Mezei, a fost demisă şi susţine că la baza deciziei a stat refuzul său de a nu face ceea ce i-ar fi cerut ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, şi anume ca, în ziua în care se vota moţiunea de cenzură, să ţină avioanele la sol.

Fosta şefă TAROM a declarat că a fost demisă pentru că nu ar fi respectat ordinul ministrului care i-a cerut ca în ziua moţiunii de cenzură să blocheze toate zborurile spre Bucureşti, astfel încât parlamentarii opoziţiei care locuiesc în provincie să nu poată ajunge în Bucureşti să voteze pentru doborârea Guvernului Dăncilă, după cum arată Digi24. Acuzaţia a fost lansată de premierul desemnat Ludovic Orban şi confirmată ulterior de Mezei.

Informaţia a fost lansată public chiar de noul premier numit, Ludovic Orban, şi confirmată ulterior de Mezei.

"Asta este intuiţia mea, da, este adevărat. Informaţiile care circulă sunt adevărate. Domnul Cuc s-a răzbunat pe mine şi m-a demis în cel mai josnic mod. Sunt nişte aspecte care circulă, domnul Orban le-a declarat, le-a aflat nu ştiu din ce sursă. Eu pot doar să confirm. Am să fac plângere penală împotriva domnului ministru Cuc. Consiliul de Administraţie este o unealtă, au invocat nişte motive care nu stau în picioare şi le-am demonstrat prin toate documentele din partea partenerilor cu care am intrat în discuţii", a spus Mădălina Mezei, conform Digi24.

Aceasta a spus că nu va permite acest lucru, întrucât orice decizie greşită riscă să genereze declinul companiei aeriene. "Am venit aici chemată să salvez TAROM, aşa mi s-a spus. «Vrem să salvăm Taromul şi ne bazăm pe dumneavoastră», a spus domnul ministru, apoi m-a dat jos ca hoţii noaptea. Nu pot să permit aşa ceva, pentru bunul mers al societăţii şi pentru libertatea de exprimare şi pentru libertatea poporului acestuia. Nu vreau să fiu implicată într-o luptă, aleg să rămân în zona profesionistului. Politicul trebuie să ne lase în pace să ne facem treaba să reuşim ocupăm un loc pe această piaţă extrem de competitivă, în care orice decizie greşită poate să ne ducă într-o zonă de insolvenţă", a mai declarat fostul director al TAROM, potrivit aceleiaşi surse.

Până la ora publicării acestei ştiri, ministrul interimar al Transporturilor, Răzvan Cuc, nu a făcut referire directă la declaraţiile lui Mezei, reacţionând, însă, la declaraţia lui Ludovic Orban. Cuc a scris pe Facebook că Mezei, fost director general al TAROM, "aruncă minciuni pe piaţă". "Să-şi caute acum o altă scuză, mi se pare lipsit de substanţă. Probabil că a căzut victima grupurilor de pile şi relaţii din Companie. Nu mă războiesc cu doamna Mezei, dar cred că nu a înţeles ceva din funcţia pe care a deţinut-o. Funcţia de director general al Tarom nu se compară cu cea de şef de reprezentanţa de la Bruxelles, unde făcea rezervări de bilete sau protocol pentru prietenii care veneau în vizită", a scris Cuc.

De asemenea, Consiliul de Administraţie al TAROM a constatat nerespectarea contractului de mandat de către Mădălina Mezei şi a hotărât, cu unanimitate de voturi, revocarea acesteia din funcţia de director general interimar, se arată într-un comunicat TAROM remis joi Agerpres.