Bolile cu transmitere sexuală sunt printre cele mai frecvente infecţii din lume. În ţările în curs de dezvoltare se situează printre primele 10-20 de afecţiuni care cauzează reducerea anilor de sănătate şi a vieţii productive prin complicaţiile majore: gonoreea, infecţiile cu chlamidii şi sifilisul.
Dintre afecţiunile virale cu transmitere sexuală, infecţia cu virusul imunodeficienţei umane (HIV) a devenit cauza principală de deces în unele ţări mai slab dezvoltate în ultimii 25 de ani, în timp ce 2 dintre cele mai frecvente virusuri transmise sexual - virusul papilomatozei umane şi virusul hepatitei B - sunt cauze importante de cancer uterin şi hepatic. Alte virusuri implicate sunt virusul herpes simplex şi virusul citomegalic. Aceste boli pot fi determinate şi de protozoare (cel mai frecvent Trichomonas vaginalis) şi de ectoparaziţi (ca de exemplu Phthirus pubis - păduchele pubian).
Din punct de vedere clinic se pot descrie nişte manifestări comune mai multor boli cu transmitere sexuală, cum ar fi: uretrita şi epididimita la bărbaţi, uretrita, infecţiile vulvovaginale, cervicita şi boala inflamatorie pelviană la femei. Se mai descrie şi rectita dobândită pe cale sexuală, mai ales la homosexuali, dar care este în continuă scădere după apariţia SIDA, prin abandonarea comportamentului sexual cu risc crescut de către tot mai multe persoane.
Tratamentul acestor boli este efectuat numai de către medic, de aceea este importantă prezentarea la cabinetul medical la cea mai mică modificare sau secreţie de la nivelul organelor genitale. Bolile cu transmitere sexuală la femei vor fi descrise în numărul viitor.
ATENŢIE! Nicio astfel de boală nu poate fi privită ca o problemă izolată deoarece infecţiile multiple sunt o realitate şi pentru că prezenţa bolii denotă un comportament sexual cu risc crescut. Extrem de rar aceste boli se transmit şi prin obiecte, alimente, muşte sau contacte umane obişnuite, de aceea cel puţin unul din partenerii sexuali este infectat! Majoritatea persoanelor cu scurgeri genitale evidente, leziuni sau dureri, întrerup activitatea sexuală şi se prezintă la medic; cei care transmit infecţiile fac parte de obicei din minoritatea de cazuri care sunt infectate, dar nu prezintă manifestări clinice, sau din cei care nu înţeleg importanţa simptomelor lor şi nu solicită îngrijiri medicale.
În general persoanele cu un episod nou de boală cu transmitere sexuală au un "contact-sursă" de la care au primit boala şi în plus pot avea un "contact secundar"; identificarea şi tratarea "contactului-sursă" este importantă pentru sănătatea publică, pe când cea a "contactului secundar" previne dezvoltarea unor complicaţii serioase.
REŢINEŢI! Aceste boli există în proporţie crescută la populaţiile cu frecvente schimbări ale partenerilor sexuali şi cu acces scăzut la tratamentul de specialitate, cum sunt prostituatele şi partenerii lor sexuali, sau persoanele care se droghează. Controlul bolilor bacteriene cu transmitere sexuală depinde de diagnosticul şi tratamentul precoce.
Apariţia bolilor virale cu transmitere sexuală incurabile a determinat creşterea importanţei educaţiei sanitare şi sexuale, care trebuie să înceapă cât mai precoce, încă din adolescenţă şi care va avea ca scop încurajarea comportamentului sexual responsabil (menţinerea unei relaţii monogame), folosire prezervativelor pentru contactele întâmplătoare, evitarea practicilor sexuale traumatizante (cum este contactul anal), recunoaşterea semnelor şi simptomelor precoce de boală şi prezentarea la medic. Metodele de depistare pe scară largă a acestor afecţiuni este o prioritate care necesită implicarea întregii comunităţi.