Zilele trecute am decis să încetez comunicarea prin intermediul platformei de socializare Facebook şi mai mulţi prieteni şi amici mi-au pus întrebarea "de ce". M-am gândit să aștern motivele și într-un articol. Aşa că în textul ce urmează am să explic, ca psiholog, de ce eu, personal, consider comunicarea prin acest mediu de socializare ca nefiind productivă.
Înainte de apariţia Internetului, principala formă de comunicare la distanţă a constituit-o scrisoarea. Doreai să comunici ceva cuiva aflat la mare distanţă, compuneai o scrisoare prin care îi transmiteai cele dorite. Scrisoarea parcurgea un drum lung până ajungea la destinatar, care destinatar avea timp să o citească în tihnă, să conceapă un răspuns pe măsură şi să trimită la rândul lui o altă scrisoare. Odată cu primul e-mail, distanţa dintre transmiterea şi recepţionarea mesajului s-a micşorat dramatic, dar timpul de concepere a mesajului în sine a rămas acelaşi. Au urmat BBS-urile (Bulletin Board Systems), precursoarele forumurilor din ziua de azi, locuri în care oamenii puteau lăsa mesaje la vedere, un fel de email-uri publice la care oricine putea contribui. Din nou - timpul de răspuns era mic, dar durata de concepere a unui mesaj a rămas practic limitat doar de viteza de tastare a interlocutorilor şi dispoziţia lor de a formula răspunsuri consistente.
Tot acest ritm bine cimentat al formulării mesajului a fost cel care a păstrat claritatea mesajului în sine şi a permis asimilarea lui în condiţii optime. Nepresat de timp, un utilizator BBS (sau unul de pe un forum ori din secţiunea de comentarii a unui articol) are la dispoziţie calmul, minutele şi răbdarea de a citi şi formula un răspuns.
Reţelele de socializare, IRC-ul, chat-ul, mesageria instantanee - toate acestea în schimb au micşorat nu doar durata de livrare a mesajului ci au impus un anumit ritm. Ritm dictat de diferiţi factori precum expectanţa celuilalt în primirea unui răspuns, nerăbdarea de a primi răspunsul respectiv, curiozitatea, ideea de implicare în ceva ce presupune activitate în timp real, ideea că celălalt e disponibil "aici" şi "acum" şi - prin urmare - se aşteaptă la interacţiune. Nu degeaba odată cu mesageria instantanee - sub orice formă a ei, fie SMS sau reţea de socializare - s-a ajuns la folosirea abrevierilor: LOL, BRB, GTG, ASL, PLS. Cuvinte scurte menite să ofere un maximum de interacţiune cu un efort cât mai mic. După abrevieri şi acronime, au urmat emoticoanele care deja exprimau întregi stări de spirit: buna dispoziţie, tristeţea, mirarea, furia.
Din cauza presiunii impuse de expectanţele interlocutorului (aştept să mi se răspundă acum deoarece am pus o întrebare acum) comunicarea a avut de suferit şi-a fost în mare parte redusă la stări de spirit de bază. Limbajul a fost redus la abrevieri. Şi tocmai în acest fapt stă deficienţa majoră a Facebook-ului şi a altor reţele de socializare: se impune un ritm alert ce duce la o comunicare milimetrică, deficitară. Un LOL poate însemna toată gama de emoţii cuprinsă între "e vag amuzant" şi "consider asta de-a dreptul ilar". Un prieten îţi transmite o glumă şi primeşte ca răspuns un "LOL" sau un emoticon menit să exprime râsul puternic şi deduci că ceea ce ai spus a fost de-a dreptul ilar. Însă cel mai probabil, interlocutorul a fost comod, a preferat să apese trei litere ca să exprime o cu totul altă trăire: cea de vagă satisfacţie, de vag amuzament, de zâmbet, o oarecare bună dispoziţie difuză. Cu toate astea, receptorul vede doar un "LOL" pe ecran şi deduce eronat că ceea ce a spus e atât de amuzant încât e mulţumit cu propria persoană şi ideea de a transmite gluma mai departe. Şi astfel avem doi oameni care au citit aceeaşi glumă, care se cunosc bine dar care au idei cu totul şi cu totul diferite despre impactul ei. Oameni care nu vor clarifica mai departe problema, nu vor diseca în amănunţime gluma, nu-şi vor exprima onest viziunea asupra ei.
Imaginaţi-vă cum ar fi să fiţi limitaţi în a exprima ceea ce simţiţi de zece semne de bază ale mâinii: degetul mare în sus înseamnă "OK, sunt bine", degetul mijlociu în aer înseamnă "dispreţ", degetul mic ridicat în aer înseamnă "sunt trist". Şi imaginaţi-vă acum dacă aţi putea comunica eficient prin aceste zece semne minime cu semenii voştri, să-i faceţi să înţeleagă pe îndelete cum vă simţiţi la un moment dat. Acelaşi lucru se aplică şi reţelelor de socializare şi comunicării instantanee în general: limbajul a avut de suferit, comunicarea a devenit milimetrică, gratificarea instantă şi nimeni nu mai ştie cu siguranţă ce vrea cu adevărat să transmită cineva printr-o stare de spirit dictată de trei litere şi impusă de ritmul rapid al comunicării. În plus, din cauza rapidităţii acelui ritm, devine imposibil să şi ţii pasul cu el şi să şi începi să îţi pui întrebări cu privire la dedesubturile unui acronim. Pentru că până începi să faci asta, eşti bombardat de alte trei acronime şi două emoticoane. Şi e mai uşor să le accepţi necondiţionat decât să-l întrebi îndelung pe interlocutor, prin patru fraze, ce anume a dorit să comunice cu exactitate.
Cu cât ritmul comunicării e mai alert, cu atât comunicarea în sine are de suferit. Idei demne de despicat şi discutat sunt reduse la propoziţii din cinci cuvinte şi primesc răspunsuri formate din trei cuvinte şi un emoticon. Ori noi, ca fiinţe umane, avem mult mai multe de transmis decât idei limitate la cinci cuvinte.
Reţeaua de socializare Facebook a devenit un Babilon ciudat în care toată lumea comunică dar 80% din mesaj se pierde din cauza comodităţii, a nerăbdării, a curiozităţii. Puţini scriu îndelung ceea ce gândesc despre un anumit subiect şi sunt şi mai puţini cei care au răbdare să citească fraze lungi. Trăim în era globalizării şi a ritmului alert impus de capitalism, iar timpul înseamnă bani. Uneori literalmente. Conform unor studii din anii trecuţi, rata atenţiei menţinute a unui cititor din online scade de la an la an. Dacă atenţia necesară parcurgerii unui text avea de suferit după 50 de secunde în anii 90, în anii 2000 a scăzut la 45 de secunde, iar mai recent undeva pe la 35-40 de secunde. Ziarele online, blogurile şi alte platforme de informare s-au adaptat, iar dimensiunea textelor scade de la an la an. Dacă în 2008-2009 standardul unui text SEO era de 500 de cuvinte, în ziua de azi acesta începe să tindă spre 350 de cuvinte. Semn că lumea nu mai are răbdare să parcurgă nici măcar o jumătate de pagină A4 şi că nivelul atenţiei şi cel al răbdării scad. Aşa că nu e de mirare că plaftorme precum Facebook sau Twitter au avut un asemenea succes, în condiţiile în care publicul caută comunicare milimetrică şi apreciază acest tip de comunicare.
Dar revenind la problematica psihologică care derivă din comunicarea pe reţelele de socializare, aparte de deficienţa dată de intepretarea eronată a mesajelor, rămânem şi cu reale deficienţe de limbaj, o oarecare comoditate vecină cu delăsarea şi - nu în ultimul rând - cu un sentiment de alienare dat de faptul că semenii cu care vorbim nu ne acordă atenţia cuvenită şi, la rândul lor, nu o primesc pe a lor.
Când un prieten sau amic de pe Facebook postează un citat dintr-un scriitor faimos sau un filosof tibetan, mai nou n-o face nici măcar tastând cuvintele cu propriile mâini. În schimb livrează o imagine cu un text deja pregătit de altcineva şi plasează acea imagine la vedere lăsând la libera interpretare a celorlalţi mesajul pe care ar dori să-l transmită. Şi poate că dorinţa lui e să afirme că este în ton cu mesajul citatului unui scriitor faimos, poate i-a plăcut doar cum sună, poate e subiectiv şi doar îi place autorul respectiv şi s-a simţit constrâns să-l promoveze. Poate doreşte doar să demonstreze că este un om citit. Nu vom afla niciodată şi - cel mai probabil - nu-l vom întreba niciodată adevărul. Ce vom face în schimb, tacit, va fi să acceptăm filtrul impus de comunicarea instantanee la distanţă, alienarea provocată de acel filtru, şi ne vom baza pe propriile presupuneri asupra motivelor individului de a plasa un citat pe wall-ul său. 200 de oameni vor avea tot atâtea interpretări din care poate doar cinci vor fi în acelaşi ton cu iniţiatorul mesajului.
Facebook-ul are desigur şi meritele lui: este o platformă de informare eficientă şi de acces rapid. Ştirile, link-urile directe către articole îţi parvin uşor şi-ţi oferă calea către un text mai lung. Eşti informat în timp real de mersul lumii. Dar comunicarea interumană a fost redusă la un strict necesar, ceea ce mă duce cu gândul spre alienare.