În data de 21 ianuarie 2017 a intrat în vigoare Hotărârea Guvernului nr. 965/2016 pentru modificarea şi completarea regulamentului rutier, hotărâre adoptată la finele anului trecut şi publicată în Monitorul Oficial în 22 decembrie 2016.

Prin această hotărâre se reglementează o procedură de ridicare a vehiculelor staţionate neregulamentar şi se introduc noi dispoziţii legale cu privire la modul în care pot fi înfiinţate locuri de parcare de către administraţiile locale.

Astfel, aceste locuri de parcare trebuie să respecte pe viitor culoarul destinat circulaţiei pietonilor, stabilit potrivit normativelor în vigoare, care nu poate fi mai mic de 1 metru lăţime, iar accesul în parcare trebuie să se realizeze exclusiv din partea carosabilă. De asemenea, începând din 21 ianuarie 2016 nu vor mai putea exista parcări pe trotuar la mai puţin de 10 metri de intersecţii, staţii ale mijloacelor de transport în comun sau treceri pentru pietoni.

În ceea ce priveşte ridicarea vehiculelor staţionate neregulamentar, aceasta se va putea face 24 de ore din 24 de către administratorul drumului public sau de către administraţia publică locală. Noua legislaţie prevede că ridicarea vehiculului nu se dispune sau, dacă a fost dispusă, nu se pune în executare sau încetează în cazul în care în vehicul este vizibilă prezenţa unor persoane.

Dispoziţia de ridicare trebuie să cuprindă cel puţin următoarele informaţii: data, ora şi locul ridicării vehiculului; gradul profesional, numele şi prenumele poliţistului rutier care dispune măsura tehnico-administrativă, precum şi unitatea din care acesta face parte; indicarea expresă a temeiului juridic referitor la norma încălcată; menţiuni privind înregistrarea foto sau video a staţionării vehiculului; menţiuni privind avarii vizibile pe vehicul; date privind numărul de înmatriculare/înregistrare şi marca vehiculului.

Trebuie precizat faptul că această hotărâre de Guvern nu prevede şi o procedură de blocare a roţilor, procedură care este prevăzută în codul rutier şi care era des utilizată până la decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie prin care procedurile de ridicare a vehiculelor şi de blocare a roţilor reglementate de autorităţile locale au fost declarate ilegale.