Sunt nebun dacă mă duc la psiholog?

Multă lume are impresia că un psiholog este fie cel care întâmpină la spitalul de neuropsihiatrie persoanele cu boli mintale, fie cel care te aşteaptă în cabinet atunci când dai de probleme. Adevărul este, însă, că un psiholog se poate ocupa cu mai multe lucruri, în mai multe arii de activitate decât cele limitate la spital sau psihoterapia din cabinetul individual.

Românii au renumele de a apela la medic, stomatolog sau psiholog doar atunci când ajung la limita suportabilului. Din păcate, la noi în ţară serviciile medicale sunt luate cu asalt doar în faza în care se cere o intervenţie rapidă: atunci când omul este deja atât de bolnav încât necesită medicamente, internare sau o intervenţie. Prea puţină lume merge la specialişti preventiv, pentru a preîntâmpina o afecţiune. Din această cauză, a ultimului apel, "psihologia" a ajuns sinonim cu "nebunia", înrădăcinată fiind concepţia cum că doar cei bolnavi psihic au nevoie de un psiholog şi că un psiholog numai cu aceştia se ocupă. Nimic mai fals!

Aparte de faptul că un psiholog te poate feri de depresie, dacă este depistată în fazele ei incipiente, sau scăpa de stările de anxietate ori fobiile care nu-ţi dau pace, el poate oferi şi consiliere.

Iar această consiliere se poate desfăşura pe mai multe planuri, de la cea maritală şi până la consiliere vocaţională. Un psiholog specializat în psihologia muncii, de exemplu, te poate îndruma spre o carieră nu doar mai satisfăcătoare, dar şi mai bănoasă. Un psiholog specializat în terapii centrate pe copii şi adolescenţi poate activa în şcoli şi oferi consiliere elevilor care întâmpină dificultăţi în activităţile lor din clasă.

Distinct de rolul lor din spitale şi cabinetele individuale, psihologii pot lucra şi în cadrul unor organizaţii sau firme şi îndeplini diferite roluri, de la lucrul cu persoane cu dizabilităţi, la specialişti în statistică sau experţi media.

Totodată, psihologii pot activa ca experţi numiţi de un judecător în cauze civile şi penale, pot primi un loc de muncă în penitenciare, în cadrul stucturilor poliţiei sau ale MApN. Psihologii pot fi experţi poligraf, lucra în clinici sau grădiniţe private dedicate copiilor cu deficienţe de văz sau auz; pot lucra în cercetare şi activa, de pildă, în diverse proiecte finanţate din fonduri europene, contribuind astfel la dezvoltarea ştiinţei prin realizarea de studii.

Tot în calitate de psiholog, poţi deveni profesor de psihologie în licee sau în universităţi (în caz că dispui de modulul psihopedagogic). Tot psihologii sunt cei care testează conducătorii auto în vederea obţinerii carnetului de şofer, poliţiştii şi magistraţii în vederea acceptării în respectivele lor câmpuri de muncă sau pot acorda permisul de port-armă în urma unui examen necesar conform legilor în vigoare.

În afară de activitatea din cabinetele individuale sau spitale ca psihologi clinicieni şi psihoterapeuţi, psihologii pot fi la rândul lor formatorii altor psihologi, pot organiza cursuri de dezvoltare personală, pot fi specialişti în marketing, consultanţi camerali, inspectori în protecţia muncii, specialişti în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Multinaţionalele şi companiile cu capital străin apelează la psihologi pentru a face uz de cunoştinţele lor în selecţia de personal sau de capacitatea lor de a-şi spune părerea în domenii precum psihologia reclamei, iar asta deoarece este important pe cine poziţionezi ca şef al unei echipe, şi încerci ca patron să previi alegerea unei persoane nepotrivite într-un asemenea rol. Mai mult, atunci când lansezi un produs nou pe piaţă, doreşti să afli din timp ce impact va avea acesta asupra populaţiei, de la mesajul transmis de ambalaj şi până la statistici care declară sau nu piaţa suprasaturată de produse similare. În astfel de cazuri tot la psihologi se recurge.

Indiferent că vorbim de domeniul transporturilor, de structurile armatei, educaţie, ONG-uri sau firme, de domenii juridice sau clinice, psihologii joacă un rol important în comunitate. Ei se ocupă de reabilitarea deţinuţilor din penitenciare, de copiii din şcoli, de persoanele cu dizabilităţi; asta separat de lucrul lor cu persoane care se întâmplă să le calce pragul cabinetului în căutare de ameliorare a suferinţei.

Deci, crede-mă pe cuvânt: Nu eşti nebun dacă mergi la psiholog!