Mereu grandomani, mereu în căutarea admiraţiei celorlalţi, cei cu tulburare de personalitate narcisistă alcătuiesc până la 6,2% din populaţie. Dar sentimentul de grandoare, imaginat sau real, nu este singurul care îi caracterizează. Cei cu tulburare de personalitate narcisistă sunt totodată lipsiţi de empatie. Adică nu sunt capabili să se pună în locul altora şi să reacţioneze pe măsura trăirilor celorlalţi. O persoană cu tulburare de personalitate narcisistă nu va clipi dacă vei plânge în faţa ei şi cel mai probabil va pune pe primul plan propriile ei probleme.
Alături de un exagerat sentiment al importanţei de sine prin intermediul căruia îşi exagerează talentele reale sau închipuite, cei cu tulburare de personalitate narcisistă cred că realizările lor par a fi mai importante decât sunt în realitate şi se aşteaptă de la ceilalţi ca aceste realizări să le fie recunoscute şi lăudate.
Preocuparea pentru succesul nelimitat, frumuseţe, putere, strălucire sau o dragoste ideală este un alt criteriu îndeplinit de ei. Se cred speciali, se cred unici şi cred că doar persoanele cu adevărat speciale îi pot înţelege şi - drept urmare - caută compania acestora. Nevoia lor constantă de a fi admiraţi poate deveni obositoare pentru cei din jur, iar acesteia i se adaugă sentimentul îndreptăţirii. Prin acest sentiment al îndreptăţirii înţelegem faptul că cei cu tulburare de personalitate narcisistă cred că anumite lucruri li se cuvin fără drept de apel, fie vorba de obiecte, fie vorba de atitudini în anumite situaţii, replici sau idei expuse. Se aşteaptă la favoruri din partea celorlalţi şi se aşteaptă ca aceste favoruri să fie făcute automat.
Persoanele cu tulburare de personalitate narcisistă cer să fie tratate preferenţial şi au tendinţa de a întinde coarda când vine vorba de relaţiile cu ceilalţi oameni, adică de a profita de prietenii, amiciţii, cunoştinţe, relaţiile amoroase. Se folosesc de oameni ca de obiecte necesare atingerii unui scop după care acele obiecte pot fi aruncate.
Sunt incapabili să identifice nevoile celor din jur şi să se acordeze acestora şi adesea sunt marcaţi de invidie, indiferent că acea invidie este sau nu îndreptăţită. Aroganţi şi cu un comportament de superioritate, cei cu tulburare de personalitate narcisistă sunt lăudăroşi şi extrem de pretenţioşi. Fiind preocupaţi de exagerarea propriilor realizări, adesea minimizează importanţa contribuţiei celorlalţi. Au fantezii vecine cu grandoarea în care ei deţin puterea absolută şi au veneraţia maselor. Considerându-se speciali şi unici, se aşteaptă ca ceilalţi să recunoască şi aprecieze aceste calităţi în ei, iar de aceea caută să se asocieze cu persoane pe care le văd ca fiind unice, aparte, urcând spre succes.
Narcisiştii consideră că ceilalţi râvnesc la bunurile lor sau îi invidiază pentru aspectul fizic ori un talent pe care doar ei îl pot percepe la adevărata lui intensitate. Li se pare firesc să ceară şi primească favoruri fără să ofere nimic în schimb şi devin fie miraţi, fie furioşi atunci când aşteptările lor în acest sens nu sunt atinse.
Cei cu tulburare de personalitate narcisistă profită de cei din jur, voit sau involuntar, consideră că - fiind speciali - nu trebuie să aştepte la rând sau că pocnind din degete ceilalţi trebuie să li se supună. Caută să obţină ceea ce doresc indiferent de părerea celor din jur şi menţin relaţii intime sau de prietenie doar dacă cealaltă parte reuşeşte cumva să le ridice stima de sine. Sfidători, nerăbdători, se folosesc de detalii nesemnificative atunci când descriu o problemă cu care se confruntă. De multe ori fac lucruri pe care ceilalţi oameni le-ar primi şocaţi (cum ar fi să se laude cu sănătatea lor bună în faţa unei persoane bolnave ori să îi vorbească fostului partener despre actuala lor relaţie fericită).
Reci din punct de vedere emoţional şi considerând mereu că merită mai mult şi mai bine, persoanele cu tulburare de personalitate narcisistă au deseori o atitudine de snobism, dominare sau dispreţ. Se plâng mereu de incompetenţa cuiva neratând şansa ca - indirect - să se pună pe ei înşişi într-o lumină favorabilă.
Prevalenţa tulburării în funcţie de gen este de 50-75% în favoarea bărbaţilor şi este nevoie ca cinci sau mai multe criterii din cele enumerate mai sus să fie îndeplinite pentru a se putea pune un diagnostic.