Oricine lucrează în admistraţie, mai ales pe funcţii de conducere, de la preşedintele ţării la directorii de instituţii, răspunde şi de starea mediului. Chiar dacă unii dintre cei vizaţi sunt de altă părere, administratorii domeniul public sunt responsabili inclusiv pentru "gaura din stratul de ozon", ca să citez un clasic în viaţă. La fel cum, în ceea ce priveşte domeniul privat, fiecare dintre noi este responsabil de starea naturii, de starea noastră de sănătate de fapt. Fiecare trebuie să plantăm arbori şi să-i îngrijim, să nu distrugem spaţiile verzi şi să veghem ca nici alţii să nu le distrugă.

Spaţiile verzi publice din Oradea sunt, în principiu, în grija Direcţiei Tehnice, care se ocupă de plantări, de amenajări de noi spaţii verzi şi de întreţinerea lor. Poate ar trebui organizată și întreținerea curentă a arborilor, pentru a se preveni îmbolnăvirea lor și a se evita prea desele toaletări și tăieri. Întreținerea curentă ar trebui să includă între altele diverse lucrări fito-sanitare (de combatere a dăunătorilor), manșonarea puieților pentru a nu fi răniți în timpul cosirii ierbii din jur, udarea corespunzătoare în perioadele de secetă și plombarea scorburilor formate în urma tăierilor unor ramuri. Direcţia Tehnică ar trebui să se lupte pentru un buget cât mai mare alocat spaţiilor verzi şi pentru sporirea numărului de arbori, care a scăzut dramatic, în condiţiile unei poluări tot mai accentuate. În Oradea mai avem doar puţin peste 30.000 de arbori maturi! În ultimii ani, s-au tăiat aproape 10.000 de arbori, maturi, evident, că doar nu puieţi. Unii care trebuiau tăiaţi, fiind uscaţi sau bolnavi, alţii fără motive temeinice. Oare va planta cineva curând alţi 10.000 măcar?

Există zone din oraş care nu sunt în administrarea Direcţiei Tehnice şi acolo spaţiile verzi sunt într-o suferinţă încă şi mai mare. Unele sunt administrate de instituţii care nu ţin de primărie, altele sunt în grija Administraţiei Domeniului Public şi a Direcţiei de Patrimoniu Imobiliar. În ştranduri, pieţe, cimitir, în jurul stadioanelor, la şcoli şi grădiniţe s-au tot tăiat în ultimii ani mii de arbori, dar de plantat nu s-au plantat, pentru că de plantări se ocupă... Direcţia Tehnică, iar aceasta nu poate interveni în curtea ADP şi DPI.

Este timpul ca ADP şi DPI să-şi inventarieze spaţiile verzi şi să pornească o campanie de plantări urmată de întreţinerea adecvată a arborilor. Dacă unele şcoli, cum ar fi Don Orione sau Avram Iancu, au în curte adevărate grădini, izvor de sănătate şi frumuseţe pentru elevi, la altele arborii lipsesc chiar şi acolo unde ar fi loc destul pentru ei. Fie că fac sport, fie doar se relaxează în pauză, elevii au nevoie de aer cât mai curat. Doamnelor şi domnilor directori de şcoli şi grădiniţe, domnilor edili, faceţi ceva în această privinţă? Găsiţi resurse pentru arborizarea corespunzătoare a curţilor şcolilor, grădiniţelor şi a bazelor sportive? Vă asigur că se poate. Orice se poate, numai voinţă să fie!

Orlando Balaş
profesor
orlandobalas.wordpress.com