Toamna aceasta nu se numără doar bobocii, ci şi rezultatele muncii depuse de tinerii din România, care vor fi etalate în trei evenimente dedicate lor.

Primul este proiectul "Capitala Tineretului din România", care pune tinerii în centrul atenţiei, îi motivează să se implice şi să le pese de comunitatea din care provin. Ideile lor fac o comunitate mai responsabilă, inovatoare şi sustenabilă, iar faptul că sunt ajutaţi de autorităţile locale şi de mediul de afaceri le dă forţă. Anul acesta, Craiova şi Constanţa joacă finala în această competiţie. Agenda "tinerească" e completată de Summitul Tinerilor, care va avea loc la Iaşi, actuala "capitală", şi care se doreşte a fi un ambiţios eveniment de învăţare, dezbatere, decizie şi celebrare al mişcării de tineret, şi de Gala Tineretului, care se va ţine tot la Iaşi.

Până acum, tinerii din Oradea nu şi-au găsit entuziasmul necesar pentru a intra în aceste "hore". Oraşul are mulţi tineri creativi, inteligenţi, dedicaţi, dar din păcate aceştia nu au reuşit să devină o voce unică. În principal, pentru că în ultimii ani tinerii şi mediul non-guvernamental au contat prea puţin în faţa autorităţilor locale. Or, nesusţinuţi, nu pot nici măcar să participe la evenimentele naţionale, care adesea se desfăşoară departe de oraşul lor.

Oradea trebuie să fie un obiectiv pe harta tineretului, iar tinerii trebuie să conştientizeze valoarea adăugată pe care o poate aduce implicarea responsabilă şi asumarea. Tocmai de aceea punem acum bazele mişcării de tineret locale, la care pot adera toţi cei dornici să dea viaţă şi culoare într-un oraş în plină ascensiune.

Tineri din mai multe asociaţii, din companii şi chiar din instituţii ne-am unit pentru a construi Federaţia Tinerilor din Bihor. Pe 17 octombrie vom organiza o dezbatere publică la Oradea, tocmai pentru a ne face cunoscuţi, iar apoi vom reprezenta judeţul la summit-ul de la Iaşi, să arătăm că, deşi suntem o mişcare timidă, existăm. Şi aspirăm ca, într-o zi, Oradea noastră să devină "capitala"...

Ionuţ Coman
Membru fondator
Federaţia Tinerilor din Bihor