Odată cu începutul vacanţei şcolare, este de aşteptat ca afluxul de turişti în zona montană a judeţului Bihor să crească semnificativ. Ca să îţi petreci excursia în siguranţă, salvatorii montani din cadrul Serviciului Judeţean Salvamont-Salvaspeo Bihor îţi fac o serie de recomandări.

În primul rând, alege traseul pe măsura pregătirii fizice, psihice şi tehnice a celui mai slab dotat din echipă. Echipează-te şi dotează-te corespunzător. Alege echipamentul, materialele şi alimentele necesare, prevăzând şi situaţiile deosebite. Căci nu se ştie niciodată...

Când porneşti pe munte, anunţă la cabană plecarea şi informează-te asupra traseului pe care îl ai de parcurs. Informează cabanierul asupra traseului pe care doreşti să-l parcurgi şi înscrie-te în Registrul de trafic al turiştilor. Porneşte devreme la drum şi nu uita: cu echipament adecvat!

Informează-te asupra traseului pe care vrei să îl parcurgi. Pentru asta, îţi recomandăm să foloseşti chiar site-ul nostru, www.salvamontbihor.ro, unde găseşti toate detaliile necesare. Este de ajutor să ai asupra ta harta zonei, GPS, telefon cu acces la internet.

Evită să pleci singur la drum. Dozează-ţi forţele şi respectă regulile de igienă şi alimentaţie la efort. Nu consuma băuturi alcoolice înainte şi în timpul drumeţiilor. Foloseşte doar traseele marcate. Sub nicio formă, nu părăsi poteca marcată. Nu deteriora amenajările turistice, marcajele şi indicatoarele, ca să le poată vedea şi alţi turişti. Respectă şi protejează muntele; nu lăsa "urme" pe unde treci.

În caz de accidentare, păstraţi unitatea grupului. Rămâneţi treji şi conştienţi. Mişcaţi-vă pe loc pentru a preveni hipotermia. Nu consumaţi alcool şi anunţaţi Salvamontul, prin apel la 112 sau 0-SALVAMONT (0725-826.668). În apelul de salvare trebuie să spui locul, data şi ora producerii accidentului, numărul accidentaţilor, diagnosticul prezumtiv, condiţiile meteo, precum şi datele tale personale.

Aşadar, reguli simple, dar care în situaţii limită fac diferenţa...

Pinter István
Coordonator
Serviciul Salvamont-Salvaspeo Bihor