Zestrea de animale de la Zoo Oradea s-a îmbogăţit de câteva săptămâni cu 21 purceluşi de Minnesota, veniţi pe lume în familia porcilor de Minnesota, formată din doi vieri şi patru purcele. Alături de caprele şi oile cameruneze, de măgăruşi, ponei sau raţele indiene, purceluşii sunt dornici să ofere afecţiune, vizitatorii putând interacţiona cu ei.

Cei doi masculi şi patru femele de porci de Minnesota au fost aduşi în vara anului trecut la Zoo Oradea de la Debrecen. Aceştia au fost lăsaţi să trăiască în stabulaţie liberă, laolaltă, în turmă, exact ca în mediul lor natural. Purceluşele sunt la prima fătare, trei dintre ele aducând pe lume câte cinci pui, iar cea de-a patra, şase.

În toată această perioadă de când au venit la Zoo Oradea, animalele au fost hrănite cât mai natural, cu legume fierte şi fructe, precum în mediul rural, ceea ce le-a ajutat să se adapteze şi să se dezvolte armonios.

Purceluşii sunt foarte sociabili, interacţionează cu omul, lasându-se mângâiaţi. Vizitatorii îi pot atinge prin gard şi îi pot hrăni de la automate. De asemenea, pot fi admiraţi în timp ce se bălăcesc în balta creată artificial din ţarcul de la Zoo.

Şi alte mici vietăţi aşteaptă să fie admirate, cum ar fi 11 boboci de răţuşte, trei puişori de găinuşe bătăuşe, doi pui de capucin brun, un pui de suricată, doi pui de ponei. Se poate spune, aşadar, că Zoo Oradea a intrat în sezonul puilor. prin urmare, ar putea fi locul ideal pentru copiii aflaţi în vacanţă să petreacă câteva ore în zilele toride de vară.