Un pui de tamarin cu creastă este cel mai tânăr animăluț de la Zoo Oradea. Venit pe lume în urmă cu aproximativ o lună, acesta face parte dintr-o specie de maimuțe amenințată cu dispariția, în prezent, în lume, mai existând sub 6.000 de exemplare.

Familia de tamarini cu creastă (Sanguinus Oedipus - denumirea științifică) a ajuns la Zoo Oradea în luna mai 2016, venind de la Viena, în urma unei donații. Masculul are șase ani, iar femela cinci și au devenit pentru prima dată părinți în urmă cu aproximativ o lună. De atunci, mama este mereu cu puiul în cârcă, mica mogâldeață nedesprinzându-se din spatele celei care i-a dat viață. Ei sunt supravegheați îndeaproape de tată, care simte o amenințare atunci când cineva îi invadează teritoriul.

“Puii de tamarin își reglează temperatura direct din corpul mamei, de aceea și al nostru stă tot timpul lipit de mama lui”, explică administratorul Zoo Oradea, Szabo Alexandru.

Tamarinul cu creastă albă este una dintre cele mai mici și mai gingașe maimuțe, se hrănește cu insecte, dar consumă și multe fructe. Se distinge de ceilalți tamarini prin creasta de păr alb, care începe de la frunte și continuă pe ceafă până la umeri. Din păcate, specia se numără printre cele amenințate cu dispariția. În prezent, în lume există sub 6.000 de exemplare, rasa fiind afectată de defrișările masive din pădurile ecuadoriale.

Alături de familia de tamarin cu creastă, vizitatorii Zoo Oradea au posibilitatea să admire și un alt exemplar de tamarin, cu mâini de aur, a cărui blană are culoarea neagră, iar extremitățile membrelor sunt aurii.

Tamarinii de la Zoo Oradea pot fi văzuți în cadrul amplasamentelor create special cu elemente specifice din habitatul lor natural.

Alte mici vietăți care vor putea fi admirate la Zoo sunt patru pui de rațe sălbatice, donați de curând, în prezent crescuți într-o încăpere separată. Când vor mai crește, vor fi lăsați pe lac, alături de toate celelalte păsări acvatice, și anume rațe sălbatice, leșești, gâște și chiar și o barză. De asemenea, un pui de dihor, donat și el în urmă cu aproximativ o lună, așteaptă să iasă în întâmpinarea vizitatorilor.

Pe de altă parte, Zoo Oradea va avea, începând din luna septembrie, un nou program de funcționare, cel de toamnă-iarnă. Astfel, în lunile septembrie – octombrie, Grădina Zoologică va putea fi vizitată între orele 9.00 – 18.00 (ora 17.00, la casierie), iar începând din luna noiembrie până în luna martie, vizitatorii sunt așteptați între orele 9.00 – 17.00 (ora 16.00, la casierie).

Mai multe amănunte legate de animale, tarife și program puteți afla accesând site-ul www.zooradea.ro.

Loredana Buz,
Consilier Relații Publice ADP Oradea